Conrad Murray va fi pus în libertate

Actualizat:
rtr2s9se jpeg

După ce-a fost găsit vinovat de uciderea involuntară a cântăreţului Michael Jackson şi condamnat la patru ani de închisoare, medicul de culoare numără zilele până când va ieşi de după gratii.

După ce-a fost găsit vinovat de uciderea involuntară a cântăreţului Michael Jackson şi condamnat la patru ani de închisoare, medicul de culoare numără zilele până când va ieşi de după gratii.

Din noiembrie 2011, medicul Conrad Murray îşi ispăşeşte pedeapsa în închisoarea din Los Angeles, pentru ucidere involuntară.

Leparisien.fr anunţă că acesta ar putea fi eliberat pe 28 octombrie 2013, cu doi ani mai devreme, pentru bună purtare.

Confirmarea vine şi din partea tabloidului britanic Daily Mail, care argumentează cu faptul că inculpatul, acum în vârstă de 59 de ani, nu e periculos şi că şi-a ispăşit pedeapsa, iar autorităţile americane vor să reducă numărul de deţinuţi din închisorile californiene, care au devenit extrem de aglomerate.

image

Evident că vestea a fost un adevărat şoc pentru familia Jackson, pentru care eliberarea prematură a criminalului lui Michael e de neînţeles.

„Nu este acceptabil, eu nu-mi voi mai vedea fiul niciodată, pe când mama sa (a doctorului Murray, n.r.), ea va putea să îşi vadă fiul“, a declarat Katherine Jackson, mama cântăreţului, în vârstă de 83 de ani.

O sursă apropiată familiei Jackson a declarat că membrii acesteia, inclusiv cei trei copii ai megastarului - Prince, în vârstă de 16 ani, Paris, în vârstă de 15 ani, şi Blanket, în vârstă de 11 ani -, au criticat decizia autorităţilor americane, considerând că medicul Conrad Murray „ar fi trebuit să rămână în închisoare pentru crima pe care a comis-o, iar eliberarea sa după doi ani reprezintă o insultă“.

image

Pe lângă anunţul acestei eliberări anticipate, familia Jackson a criticat şi comportamentul acestui medic, care a refuzat să depună mărturie în procesul intentat de familia Jackson companiei AEG, organizatoarea celor 50 de concerte din seria "This Is It".

Acesta a anunţat că, dacă va fi obligat să o facă, va dezvălui o serie de informaţii comparabile cu un "şoc seismic", iar declaraţiile sale ar putea deveni "o bombă nucleară cu efecte totale şi complete", întrucât vor descrie în amănunt relaţiile tensionate şi cu potenţial distructiv dintre Michael Jackson şi familia sa.

image

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg