Copiii Angelinei şi-ai lui Brad Pitt, în grija unchiului! De ce a fost concediată dădaca

Actualizat:
copii jolie pitt jpeg

Cum în viaţa ei au loc schimbări drastice în ultima vreme, Angelina Jolie şi-a lăsat cei şase copii în grija fratelui său, Haven, care şi-a luat rolul de protector în serios.

Şi-a dus nepoţii în parc

Haven, fratele de 43 de ani a Angelinei Jolie, s-a dovedit a fi cel mai stabil, emoţional vorbind, adult din viaţa celor şase copii ai cuplului Jolie-Pitt. În ultimele săptămâni, acesta a petrecut foarte mult timp cu ei, încercând să-i distragă de la problemele părinţilor lor.

Aşa se face că-nainte cu o zi ca Angelina să depună actele de divorţ, cei trei copii biologici ai cuplului au fost văzuţi alături de unchiul lor, într-un parc din Los Angeles. În imaginile respective, Shiloh (10) şi gemenii Vivienne şi Knox (8) apar distrându-se sub supravegherea unchiului lor.

Şi, potrivit unor surse, acest cadru nu este tocmai unul rar, în ultima vreme Haven ocupându-se îndeaproape de nepoţii lui. De altfel, el şi-a însoţit sora şi-n Cambodia, pentru a avea grijă de copiii ei, în timp ce ea filma o peliculă. De aceea, în luna iulie, o sursă a declarat pentru revista OK!, ediţia americană, că Haven ocupă acum un post full-time de dădacă, din moment ce copiii nu mai au una.

A concediat dădaca din gelozie

Iar faptul că nu mai au o dădacă se datorează, dacă nu ştiaţi, faptului că Angelina a concediat-o pentru că i se părea că flirtează cu soţul ei. Da, şi-a concediat dădaca pentru ca soţul ei să nu calce strâmb.

Iar dacă e să vorbim de soţ, aceleaşi surse spun că Brad petrecea foarte puţin timp cu copiii lui, el fiind adesea plecat pentru filmări. Ba mai mult, gemenii au ajuns să-i spună ”tată” unchiului lor, pe care îl vedeau mai des decât pe părintele lor. ”Brad munceşte foarte mult acum şi-şi vede rar copiii. El pleacă la filmări înainte ca aceştia să se trezească şi ajunge după ce ei s-au băgat la culcare”, declara o sursă în urmă cu câteva luni.

Amintim că Haven a intrat în atenţia presei în 2000, pe când s-a sărutat pe buze cu sora sa, la premiile Oscar. E drept, de atunci, relaţiile s-au mai răcit între ei, acest lucru având de-a face şi cu Brad Pitt. ”Ea are încredere în el, el fiind cel mai bun prieten al ei, dar Brad a făcut-o să se îndepărteze de el, aşa că e o chestie destul de mare că acum el e atât de prezent în viaţa ei.”, spunea o altă sursă despre relaţia Angelinei cu fratele său.



Recente pe Ok! Magazine

elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg