Copiii lui Michael Jackson, alături de bunica lor de Thanksgiving FOTO

Actualizat:
Paris Jackson si Katherine jpeg

De şapte ani încoace, Sărbătorile nu mai sunt ce au fost în familia lor, de când megastarul a părăsit brusc această lume. Însă, tot de dragul lui, copiii săi păstrează tradiţia de-a fi împreună cu bunica lor.

image

Katherine Jackson e mulţumită că cei trei minori ai lui Michael, Blanket, Prince Michael şi Paris Jackson, au crescut frumos, o iubesc şi o ascultă. În ciuda rebeliunii vârstei, cei trei moştenitori ai megastarului au o relaţie specială cu bunica lor şi ţin la ea mai mult decât la orice altă rudă a lor.

Momentul Sărbătorilor e, iarăşi, un prilej de-a se reuni ca familie, ceea ce-i dă matroanei clanului sentimentul că fraţii vor rămâne uniţi, în ciuda tuturor vicisitudinilor.

Aşa s-a întâmplat şi de acest Thanksgiving, pe care Katherine l-a petrecut alături de nepoţi şi pe care Paris a ţinut să-l imortalizeze şi să-l împărtăşească cu fanii ei internauţi.

Chiar dacă n-a stat la poză, şi Blanket a fost prezent la reuniune, alături de ceilalţi membri ai familiei. În tot cazul, ne bucurăm s-o vedem pe Paris atât de veselă, alături de fratele său, Prince Michael (19).

image


Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg