Cornel Ilie, amintiri cu tatăl dispărut. Suferinţa prin care au trecut împreună

Şi-a pierdut în urmă cu 25 de ani mama, iar în urmă cu două zile şi tată, omul care l-a făcut să se îndrăgostească de muzică şi să nu renunţe la ea. Despre amintirile care îi leagă ar putea povesti o viaţă “Sunt douazeci si cinci de ani de cand a plecat mama. Era nascuta in martie, ultima zi.

In luna ei, tata a plecat si el. Intr-un univers pe care noi, toti cei care ramanem in urma celor pe care-i iubim, ni-l imaginam mai bun, mai frumos, mai corect.

Am descoperit muzica datorita lui. Dar n-am stiut asta. Iubea muzica si tin minte cum simteam intre degete sa ating vinilurile pe care le tot cumpara sa le asculte, la pick-up-ul maro inchis, cu boxe gri, din sufragerie.

Iubea jazz-ul. Dar la fel de mult si muzica country si cea clasica. Duke Ellington, Count Basie, Dizzy Gillespie erau in acelasi raft cu Kenny Rogers, Charlie Rich, concertele branderburgice ale lui Bach, simfoniile lui Beethoven si nocturnele lui Chopin sau Liszt.

De cand Razvan, baiatul lui mai mare si fratele meu, a adus in casa Beatles pentru prima oara, de-atunci ne-a umplut debaraua cu benzi de magnetofon cu discografia lor sau a altor trupe ale acelei perioade.

Calatorea foarte mult, prin prisma serviciului. De fiecare data avea tema sa ne aduca ceva cu Beatles. Orice, un vinil, o caseta sau o revista cu ei. Si o facea mereu. Plus ciocolata straina.

Tata a fost un inginer briliant. Face parte din galeria internationala „Who’s who”, pe domeniul ingineriei electronice. In anii ’70 a proiectat primele caruri de transmisie tv ale TVR. A schimbat decisiv calitatea studiourilor de emisie si de inregistrare din Radiodifuziunea Romana si ale unor statii teritoriale din tara.

Iubea si sportul. A facut multi ani baschet, schia foarte mult, stia pe dinafara muntii si traseele muntilor nostri”, povesteşte Cornel pe blog.

I-a unit muzica, dar au împărţit şi nenumărate alte pasiuni. “Dupa serviciu, mergea sa joace tenis. Asa am inceput sa descopar si sa iubesc si eu acest sport. Mergeam pe terenul din Stirbei-Voda, colt cu Schitu Magureanu, unde jucau barbatii care beau bere dupa fiecare partida. Eram la scoala, inca. Mai multi ani mai tarziu am jucat des la dublu, faceam echipa. Si ne bucuram cand castigam, dar ne si suparam cand celalalt gresea. Pana dadeam mana dupa meci si ne imbratisam. Iubea reverul cu o singura mana si ne sunam mereu sa povestim, dupa un meci al Simonei sau al lui Federer.

A crezut in mine si pasiunea mea dintotdeauna, chiar daca sunt convins ca nu o intelegea foarte bine.

In 1996, la doua luni dupa ce a murit mama, am fost intr-o calatorie in Olanda. Era o delegatie cu servicu si m-a luat si pe mine. Am mers cu masina, noi doi si Marian, soferul lui de la serviciu, devenit prieten de familie. La intoarcere, pe bancheta Daewoo-ului cu care traversam Europa spre casa, era prima mea clapa, una Roland. Mi-o cumparase, desi nu stiam sa cant deloc la ea. De-atunci am invatat singur sa cant la pian.

Clipurile „Langa inima mea vine inima ta”, „Noi o scoatem la capat” sau „Prajitura cu jeleu” sunt platite de el, ca sa ne ajute cu trupa, sa nu renuntam.

A ajutat enorm de multi oameni, cat timp a lucrat in Radiodifuziunea Romana. De pe orice pozitie de conducere ar fi fost. Inca ma mai intalnesc cu oameni pe care nu-i cunosc deloc si-mi spun ca i-a ajutat tata cu ceva sau pe cineva din familia lor.

A muncit pentru tot ce-a avut. A predat matematica cand era tanar, in paralel cu facultatea, pentru a castiga bani. A zambit mereu. Cu pofta.

A fost dintre cei buni. A luptat mereu si a daruit neincetat. Atat cat a putut, a luptat si sa intarzie sfarsitul calatoriei lui pe Pamant”.