Cornel Ilie şi-a sărbătorit ziua de naştere la Chişinău

Actualizat:
2credite jpeg

Anul acesta, solistul de la VUNK a petrecut de ziua lui împreună cu colegii de trupă tocmai în capitala Moldovei, undeva au fost chemaţi să susţină un concert.

Anul acesta, solistul de la VUNK a petrecut de ziua lui împreună cu colegii de trupă tocmai în capitala Moldovei, undeva au fost chemaţi să susţină un concert.

Trupa VUNK a fost ivitată special de clubul local de fotbal, Zimbru, să susţină un recital cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înfiinţare. După un sondaj făcut în galeria echipei, singura trupă pe care susţinătorii clubului au dorit să o vadă live a fost Vunk. Concertul a avut loc ieri, chiar de ziua lui Cornel, care şi-a serbat împlinirea a 36 de ani alături de colegi, pe scenă.

În plus, trupa a profitat de cele câteva zile petrecute la Chişinău pentru a filma videoclipul noului single VUNK „Scapă-mă de ea“. Alături de Silviu Mustăţea, regizorul care semnează şi videoclipurile pentru „Lacrimi de coniac“ şi megahitul „Pleacă“, Cornel Ilie & Co au pus la cale două zile de filmare prin întreg oraşul.

image

„Este prima dată când îmi fac ziua în străinătate. Mă bucur că în acelaşi timp avem un concert important şi filmăm şi un videoclip. Oricum, până plec de aici, trebuie să învăţ neapărat cum se spune «La mulţi ani» în ruseşte!“, a declarat Cornel Ilie.

Videoclipul piesei

va fi lansat la jumătatea lunii iunie, însă până atunci, fanii formaţiei îi pot susţine votându-i în cadrul Premiilor Romanian Music Awards ce va vor avea loc pe data de 8 iunie, la Craiova.

Foto: Silviu Mustăţea, MediaPro Music



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg