Corneliu Porumboiu, în juriul Festivalului de Film de la Cannes

Actualizat:

Premiat la Cannes pentru filmele „A fost sau n-a fost?“ (2006) şi „Poliţist, adjectiv“ (2009), regizorul român se întoarce, de data aceasta, pe Coasta de Azur, ca membru al juriului secţiunii Cinefondation şi al competiţiei de scurtmetraj

Premiat la Cannes pentru filmele „A fost sau n-a fost?“ (2006) şi „Poliţist, adjectiv“ (2009), regizorul român se întoarce, de data aceasta, pe Coasta de Azur, ca membru al juriului secţiunii Cinefondation şi al competiţiei de scurtmetraj la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

Cineaştii din acest juriu vor desemna trei filme câştigătoare, din cele 16 selectate în cadrul secţiunii Cinefondation, dedicată peliculelor realizate la absolvirea studiilor. Cele trei premii sunt în valoare de 15.000, 11.250 şi respectiv 7.500 de euro şi vor fi decernate pe 20 mai. Acelaşi juriu va alege şi scurtmetrajul care va fi premiat cu Palme d'Or, la ceremonia de închidere a celei de-a 64-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, pe 22 mai.

Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de Robert De Niro, căruia i se alătură actorii Uma Thurman şi Jude Law, în timp ce Emir Kusturica va prezida juriul secţiunii Un Certain Regard.

Festivalul Internaţional de Film de la Cannes are loc anul acesta între 11 şi 22 mai.

Foto: arhiva ADH



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg