Coronavirus loveşte iar fotbalul: Paolo Maldini şi fiul lui, infectaţi

Actualizat:
1 profimedia 0224044268 jpg jpeg

Legendarul fotbalist italian Paolo Maldini a căzut şi el victima COVID-19, într-o ţară lovită cel mai tare de această pandemie, Italia.

Atât fostul mare fotbalist, cât şi fiul lui de 18 ani, Daniel, au fost confirmaţi pozitiv cu Coronoavirus. Maldini este acum director tehnic al clubului AC Milan, în timp ce fiul său joacă la echipa de sub 19 ani a acestuia. 

Paolo, în vârstă de 51 de ani, ar fi contractat viruslui de la o persoană deja infectată, atunci când aceasta nu prezenta încă simptomele, iar fiul acestuia, Daniel, a fost o victimă iminentă.

6 paolo maldini hepta 1872334 jpg jpeg
2 profimedia 0498555496 jpg jpeg

Oficialii clubului de fotbal au anunţat că atât Paolo, cât şi Daniel se simt bine, au stat deja izolaţi timp de două săptămâni şi vor continua să o facă până vor primi undă verde de la medici că s-au vindecat.

Italia - şi mai ales zona Lombardia, care include şi oraşul Milano, este cea mai afectată ţară în aceste moment, autorităţile raportând ieri alte 651 de decese.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg