Coşmaruri în bikini: ce vedete au dezamăgit la plajă?

Actualizat:
Britney Spears jpeg

Julia Roberts

În cazul ei, părerile sunt împărţite şi este posibil să călcăm pe cineva pe bătături. Sunt voci care conside­ră trupul actriţei de 47 de ani „stun­ning“, mergând şi mai departe şi pu­nându-i Juliei o etichetă nemeritată de „beach babe“. Cum noi suntem departe de Hollywood, ne permi­tem să fim sinceri şi să observăm că trupul actriţei a pierdut lupta cu gravitaţia. Cu alte cuvinte, Julia arată, la 47 de ani, fix ca la 47 de ani. În fotografiile surprinse în timpul vacanţei ei împreună cu soţul Dan­ny Moder, în Cabo San Lucas, luna trecută, am putut vedea foarte clar că „Frumuşica“ are probleme serioa­se în zona mediană a corpului. Mai mult, aspectul general al actriţei, care se mândrea, odată, cu un trup de manechin, arată ca acela al unei persoane ce nu s-a mai întâlnit de mult cu sportul. Păcat că partenerul ei de viaţă, în vârstă de 46 de ani şi numai fibră, n-o motivează să-i urmeze exemplul. Am putea spune că cel mai tonifiat atribut al Juliei este… soţul.

image

Britney Spears

Nu, nu, nu! Toate felurile de NU pentru acest trup care, deşi are potenţial, este irosit din cauza lenei şi-a dezinteresului pentru propria persoană. Vorbim, doamnelor şi domnilor, de o tânără de 33 de ani care pare c-a împrumutat, în aceste poze în bikini, corpul mamei sale. Şi vorbim de nişte capturi realizate în zilele ei fericite, la sfârşit de primăvară, când vedeta încă se iubea cu Charlie Ebersol, iar iubirea, doar ştim, te face să înfloreşti. După toate chipsurile şi Big Mac-urile rase la supărare, după despărţirea din iunie de acesta, suntem siguri că trupul lui Brit a pierdut noi bătălii. De fapt, Prinţesa Pop pare că a capitulat de mult în lupta cu kilogramele în plus, cu rotunjimile inestetice din zona mediană şi cu celulita, dat fiind faptul că în această stare a apărut chiar şi la filmările pentru videoclipul Pretty Girls, alături de Iggy Azalea. O piesă care s-a dovedit a fi, într-un final, un fiasco. La fel ca silueta lui Brit…

image

Kate Moss

Când eşti o legendă a catwalk-ului şi ai 41 de ani, o astfel de siluetă e inacceptabilă. Un supermodel este întotdeauna un supermodel, iar dacă, să zicem, Naomi Campbell poate, colega ei mai tânără de ce nu? Ce abateri observăm aici? Înce­put de burtă, piele flască, fund lă­sat, aripioare inestetice. Este corpul care i-a plătit toată viaţa facturile şi cel care i-a adus, nu mai demult de 2012, încasări de aproape 10 milioa­ne de dolari pe an. Acest corp… Dar oricât de mult te-ar fi iubit Mama Natură, munca ei are să fie distrusă, într-un final, de abuzuri. Nu vrem să vorbim despre droguri, Kate cea măritată şi mama unei fetiţe, Lila Grace, spune că nu mai fac parte din viaţa ei. Dar băutura i-a rămas, din păcate, o amică de nădejde, aşa cum ne-a demonstrat luna trecută, când a făcut scandal într-un avion, după ce şi-a făcut curaj cu o sticluţă de votcă. Că trupul de model al lui Kate este de-acum istorie o spune, indirect, chiar năbădăiosul mane­chin. Într-un interviu de anul tre­cut, Kate declara că, văzând pozele ei din anii ‘90, fiicei sale de 12 ani nu-i vine a crede că mama ei a fost, odată, atât de slabă… Foto sus: Kate, acum, şi în 2011 (dreapta)

image

Selena Gomez

Haterii o „gratulează“ cu apelative precum câr­năcior, crenvurst sau alte mezeluri cu forme inestetice. Asta mai ales după ce cântăreaţa de 22 de ani a fost expusă cu tot cu şunculiţele din dotare în timpul unei vacanţe în Mexic, acolo unde costumul de baie n-a făcut faţă siluetei sale din ce în ce mai pline. Probabil că vorbim de o achiziţie făcută cu cinci kilograme mai devre­me, căci atât se zvoneşte că a pus tânăra vedetă pe ea, iar surse apropiate acesteia dau vina pe boala de care suferă: „Greutatea ei fluctuează din cauza corticosteroidului pe care îi ia în tra­tamentul pentru lupus“.

Oricum ar fi, e clar că Selena este sensibilă când vine vorba despre corpul ei. Atât de sensi­bilă, încât nu s-a putut abţine să-i răspundă di­rect unui user de pe Instagram, care a îndrăznit s-o trimită la sală şi s-o sfătuiască să nu mai mă­nânce junk food. „Eşti dezgustător. Nu-mi pasă deloc de părerea ta sau a altora despre cum ar trebui să arăt. Nu trebuie să fac nimic altceva decât să mă iubesc aşa cum sunt, să mă dedic muncii mele, fanilor, familiei şi prietenilor. Şi chiar fac mişcare. Dar nu eşti tu în poziţia de a spune cuiva ce trebuie sau nu să facă“, a răspuns Gomez atacului virtual.

Mariah Carey

Îndrăzneaţă mişcare din partea divei de 45 de ani ca, la începutul relaţiei cu miliardarul australian James Packer, 47 de ani (care se zvoneşte că a mai văzut-o goală şi pe una ca Miranda Kerr), să adopte costumul de baie cu două piese. Sau să îmbrace costumul de baie punct. Iar cântăreaţa de 45 de ani exact asta a făcut în timpul vacanţei sale mediteraneene, pe iahtul noului amorez. S-a dezbrăcat de inhibiţii, dând dureri de cap personalului angajat să aibă grijă de noua iubită celebră a afaceristului, oameni care au văzut din Mariah mai mult decât şi-ar fi dorit. Poate că Packer are un fetiş pentru formele voluptuoase, iar diva a vrut să-i arate că decolteul ei face cât trei ale…Mirandei Kerr.

image

„Packer i-a spus deja că vrea să se căsătorească cu ea, cât mai repede posibil“, a declarat o sursă citată de TMZ.com, despre intenţiile afaceristului australian.

E clar, chiar îi plac formele… Văzând aceste fotografii recente cu Mariah Carey, este evident că diva are mult de muncă, după ce şi-a bătut singură joc de propriul corp, pe fondul depresiv al despărţirii de fostul soţ Nick Cannon. Cunoscută pentru labilitatea ei emoţională, vedeta s-a consolat cu mâncarea: „Când trece prin momente dificile, o găseşti la restaurant sau în bucătărie“, dezvăluia, cu ceva timp în urmă, un apropiat. Cum iubirea ar trebui s-o ţină departe de frigider, sperăm s-o vedem pe Mariah ajungând măcar la silueta photoshopată de pe coperta noului ei album. Foto jos: Mariah, în 2011.

image


Recente pe Ok! Magazine

Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) jpg
Camelia Potec prelucrată   FOTO Sorin Stana, revista OK (2) jpg
Blake Lively și Justin Baldoni în It Ends With Us   profimedia 0974807275 jpg
Jennifer Aniston, Profimedia (1) jpg
Anatol Basarab B jpg
Bill Clinton și Jeffrey Epstein   Profimedia jpg
jeffrey epstein jpg
David Duchovny  foto   profimedia 0148424348 jpg
vedete umilite pentru fizicul lor  jpg
Christina Applegate jpeg
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare  Ce nu ai voie să faci în Vinerea Patimilor jpeg
vedete Eva Longoria, Megan Fox  foto   Profimedia jpg
FotoJet (61) jpg
CHUANDO TAN modelul de 60 de ani Instagram jpg
Cuplu imparte plapuma - somn -pat FOTO Shutterstock
Elena Cârstea la podcastul Lucruri simple cu Horia Brenciu   captură de ecran (16) png
Sydney Sweeney, Instagram (2) jpg
Laura Cosoi, alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, și de cele 4 fiice ale lor, Rita, Vera, Aida și Lara   Instagram 2 jpg