Courteney Cox şi logodnicul, ceartă în mijlocul străzii

Actualizat:
courtneye jpeg

În luna martie s-au împăcat, după o perioadă de patru luni în care au trăit separat. Au spus atunci că şi-au reluat planurile de nuntă şi că sunt foarte fericiţi că şi-au rezolvat toate problemele. Ei bine, se pare că nu e chiar aşa.

S-au certat în plină stradă

La nici jumătate de an de când s-au împăcat, Courteney Cox şi Johnny McDaid`s au din nou probleme în cuplu. Cei doi au fost fotografiaţi certându-se aprig, pe când luau masa în restaurantul ”Granger and Co”, din Londra.

Courteney părea foarte nervoasă

Nu se ştie exact de ce se certau, însă e clar că nu este vorba de o simplă dispută. Fotografiile surprinse de paparazzi ne-o arată pe Courteney foarte supărată, încercând să-şi susţină punctul de vedere, şi chiar începând să plângă, înainte de a se ridica şi a pleca, lăsându-şi logodnicul singur la masă.

Fotografii au surprins-o chiar şi plângând

Potrivit unui apropiat la cuplului, cei doi plănuiau să se căsătorească în toamnă, iar Courteney zburase către Londra pentru a se întâlni cu wedding planner-ul. Ei bine, nu ştim dacă această întâlnire a mai avut loc sau nu, dar ştim că cei doi îndrăgostiţi se ceartă şi pe locul în care se vor stabili după nuntă. Căci lui Courteney nu-i chiar aşa uşor să lasă Hollywoodul în spate...

foto: Brian Rowan pentru DailyMail



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg