Cristina Bălan reacţionează la valul de critici: „Simt, mă doare şi mă consum pentru răutăţi gratuite!“

Cristina Bălan

După cum bine ştim, cel de-al cincilea sezon Vocea României s-a încheiat cu o câştigătoare la care puţini se aşteptau atunci când a început emisiunea. Ei bine, premiul cel mare, în valoare de 100.000 de euro, a fost adjudecat de Cristina Bălan.

Antrenorul ei, Tudor Chirilă, a reuşit, astfel, pentru a doua oară, să aducă în echipa lui marele trofeu, după ce anul trecut l-a căştigat cu Tiberiu Albu.

Cei patru finalişti ai concursului de talente

Antrenorul a avut încă de la începutul competiţiei încredere în Cristina şi în calităţile sale vocale, a pregătit-o, i-a ales cele mai potrivite piese pentru vocea sa, care i-au pus în evidenţă de fiecare dată timbrul deosebit, iar concurenta a reuşit vineri seară să obţină cele mai multe voturi.

Cristina Bălan are 34 de ani şi este originară din Timişoara. A studiat muzica încă din clasele primare şi a fost studentă timp de doi ani la Conservator. Chiar dacă în ultimul timp şi-a dedicat toată energia copiilor ei, o pereche de gemeni, Cristina nu a renunţat niciun moment la pasiunea pentru muzică, aşa că a decis să-şi încerce norocul la

, acesta fiind locul în care a reuşit să-şi redescopere bucuria de a cânta.

Cu toate acestea, rezultatul finalei a surprins pe mare parte din privitori, mulţi aşteptându-se ca marele câştigător să fie ales din echipa lui Smiley: Michel Kotcha sau Tobi Ibitoye. Cei doi, în mod curios, au ocupat locurile patru şi trei, spre marea dezamăgire a celor care au comentat pe pagina de Facebook a show-ului

.

Lovită de acest val de critici, Cristina Bălan a răspuns tot pe Facebook, unde a postat, ieri, următoarea reacţie, pe care vă invităm s-o citiţi mai jos.

Sunt o mare mincinoasă. Da, sunt, când aş vrea să spun ce gândesc şi totuşi n-o fac de teamă că aş putea fi înţeleasă greşit sau că ar deranja pe cineva. (Oricum am deranjat deja :)) ) Sunt o mare mincinoasă când tac. Şi nu tac pentru că nu am nimic de spus. Tac pentru că aşa îmi sunt educaţia şi caracterul. Ultimele săptămâni au scos la iveală, din nou, faptul că toată lumea are o opinie şi că majoritatea se simte datoare s-o exprime, în orice fel consideră. Virulent, vehement, vocal, virtual, în toate modurile. Fără noimă sau argumente, multe sunt doar păreri subiective şi atât. Sigur că mă pot ascunde sub stereotipuri ca "haters gonna hate" sau "câinii latră..." şi să-mi văd de drum. Dar înainte de a pune jos piciorul, chiar vreau să lămuresc câteva aspecte şi să spun unele lucruri. Pentru cui îi pasă (aparent sunt mulţi). Why take everything you see? Am muncit. La fel ca oricare alt concurent. Ba nu, mai mult! De ce? Pentru că ştiam că sunt sub o mare lupă, pentru că simţeam că reprezint şi visurile multor oameni care au înţeles ce fel de luptă port, fără ca eu să le spun în cuvinte. Am luptat pentru a trece de bariera unei cariere trecute, pentru dreptul de a mă face auzită cu totul altfel decât am putut-o face vreodată, din varii motive. Şi ştiţi ce? Am făcut-o! În ciuda celor care m-ar fi oprit, dacă ar fi putut. Şi de ce? Doar pentru că nu au înţeles că oricine are nevoia şi dreptul de a se reinventa, de a-şi schimba situaţia. Nu sunt o victimă. Şi nu sunt nici erou. Sunt doar un om care, prin propriile puteri, o ia de la început şi se expune unui public care are posibilitatea de a-l judeca după bunul plac. Let them hate me, hit me, hurt me, nail me to their tree... Eu am spus totul prin piesele pe care le-am cântat cu multă dragoste şi emoţie. Pentru cine e deschis să priceapă. Toată experienţa asta m-a întărit şi mi-a dăruit lucrul de care aveam cel mai mult nevoie: încredere. Încredere că mai sunt multe suflete frumoase, că prejudecăţile pot fi doborâte, că muzica înseamnă emoţie şi dăruire totală, că imposibilul este doar pentru cei care nu încearcă. Încredere în mine? Lucrez la asta. This is me. Let me live! Am pornit în această emisiune cu multă nesiguranţă şi frică. O frică viscerală, copleşitoare, paralizantă. Nu ştiu dacă mulţi au putut vedea asta în ochii mei, dar o spun eu aici pe şleau. Pentru că mie îmi pasă! Simt, mă doare şi mă consum pentru răutăţi gratuite, pentru lovituri sub centură, pentru meschinării ieftine. Da, ştiu, nu trebuie. Dar asta sunt eu şi v-o spun şi vouă. În fiecare zi trebuie să-mi repet că e dreptul meu să fac totul pentru a-mi trăi viaţa după cum simt s-o fac. Down on my knees... Crede cineva că mult-trâmbiţata mea carieră m-a favorizat în vreun fel, în acest concurs? De unde stau eu, îmi pare că dimpotrivă, mi-a pus beţe în roate, pe tot parcursul pe care l-am avut. Şi din exterior, dar şi din interior(ul meu). Ar consola pe cineva toate momentele de depresie pe care le-am avut, întrebându-mă dacă şi cât am greşit faţă de colegii mei de show? The show MUST go on! Vreau să văd câţi artişti consacraţi (cândva) ar avea curajul de a se expune în acest fel. Da, da, da, chiar vreau! Să rişte la preselecţii, la audiţiile pe nevăzute (dacă nu se întoarce niciun scaun?), la duel, în live-uri. Sa muncească cot la cot cu toţi concurenţii şi să-i fie judecate toate prestaţiile de către patru juraţi (pe lângă publicul din sală şi cel de acasă). And on. And on. And on... Nu, nu ma voi pensiona! Şi nu mă voi întinde să mor doar pentru că unii dintre semenii mei stau cu lopata în mâna. Atât timp cât sunt mai mulţi cei care mă investesc cu încrederea lor, le sunt datoare să continui. Lor şi mie. Tudor Chirilă este unul dintre aceşti oameni. Iar cei care afirmă că am avut pile la el ar trebui să înţeleagă că pe el îl desconsideră în primul rând. Şi nu merită asta. Tudor a crezut în mine mai mult decât am făcut-o eu. Mult mai mult. La câtă încărcătură sufletească am, aş putea scrie o nuvelă... Le mulţumesc celor care mi-au fost alături de la început! Olivia Von Farfalla, Ana Mironescu, Mihher, Robert Both (aici ma refer strict la cei care au contribuit la imaginea mea). Carina Sava, doamna Gabriela Duţescu, alte doua persoane care au crezut în mine. Le mulţumesc tuturor colegilor de "suferinţă", de stat cu orele la repetiţii, la filmări, în culise şi pe scenă. Nu am simţit nicio clipă că m-ar fi judecat în vreun fel. Fair-play all the way. Sunt mai bogată cu câţiva oameni frumoşi. Echipei Pro îi mulţumesc pentru felul în care m-a încurajat, în momentele de cădere, când îmi puneam zeci de întrebări şi mă luptam cu îndoiala. Oamenii ăştia nu-şi fac treaba mecanic, spre surprinderea mea. O fac cu pasiune şi cu multă implicare. Nu am fost singura care a primit incurajare din partea lor. Şi alţi concurenţi pot confirma. Vera, Pisy, Miki, Carmen, Gina, Emma, Ioana, Allma, Cristina, Prinţi, Dan, Vali, Marius, Sorin... Pfuuu, sunt mulţi şi sigur nu-i enumăr pe toţi, dar îi am în suflet. Mulţumesc band-ului! Vă las pe voi la urmă, voi, cei care mă cunoaşteţi sau nu, dar care mi-aţi redat muzica atunci când tânjeam după ea. Dincolo de imperfecţiuni şi greşeli, când cânt o fac cu toată fiinţa, din plăcere pură. Vă mulţumesc că aţi înţeles asta! Le mulţumesc prietenilor! Câştigătorii sunt mereu contestaţi. Am văzut-o-n repetate rânduri. Sunt conştientă că pentru unii am meritat marele premiu, în timp ce pentru alţii nu. Oamenii frumoşi vor vedea mereu frumosul, în timp ce restul vor căuta şi se vor consuma doar cu părţile urâte. Eu sunt mândră de ce-am realizat! And the show does go on, pentru mine şi pentru toată lumea.

Sunt o mare mincinoasă. Da, sunt, când aş vrea să spun ce gândesc şi totuşi n-o fac de teamă că aş putea fi înţeleasă greşit sau că ar deranja pe cineva. (Oricum am deranjat deja :)) ) Sunt o mare mincinoasă când tac. Şi nu tac pentru că nu am nimic de spus. Tac pentru că aşa îmi sunt educaţia şi caracterul. Ultimele săptămâni au scos la iveală, din nou, faptul că toată lumea are o opinie şi că majoritatea se simte datoare s-o exprime, în orice fel consideră. Virulent, vehement, vocal, virtual, în toate modurile. Fără noimă sau argumente, multe sunt doar păreri subiective şi atât. Sigur că mă pot ascunde sub stereotipuri ca "haters gonna hate" sau "câinii latră..." şi să-mi văd de drum. Dar înainte de a pune jos piciorul, chiar vreau să lămuresc câteva aspecte şi să spun unele lucruri. Pentru cui îi pasă (aparent sunt mulţi).

Why take everything you see?

Am muncit. La fel ca oricare alt concurent. Ba nu, mai mult! De ce? Pentru că ştiam că sunt sub o mare lupă, pentru că simţeam că reprezint şi visurile multor oameni care au înţeles ce fel de luptă port, fără ca eu să le spun în cuvinte. Am luptat pentru a trece de bariera unei cariere trecute, pentru dreptul de a mă face auzită cu totul altfel decât am putut-o face vreodată, din varii motive. Şi ştiţi ce? Am făcut-o! În ciuda celor care m-ar fi oprit, dacă ar fi putut. Şi de ce? Doar pentru că nu au înţeles că oricine are nevoia şi dreptul de a se reinventa, de a-şi schimba situaţia.

Nu sunt o victimă. Şi nu sunt nici erou. Sunt doar un om care, prin propriile puteri, o ia de la început şi se expune unui public care are posibilitatea de a-l judeca după bunul plac.

Let them hate me, hit me, hurt me, nail me to their tree...

Eu am spus totul prin piesele pe care le-am cântat cu multă dragoste şi emoţie. Pentru cine e deschis să priceapă.

Toată experienţa asta m-a întărit şi mi-a dăruit lucrul de care aveam cel mai mult nevoie: încredere. Încredere că mai sunt multe suflete frumoase, că prejudecăţile pot fi doborâte, că muzica înseamnă emoţie şi dăruire totală, că imposibilul este doar pentru cei care nu încearcă. Încredere în mine? Lucrez la asta.

This is me. Let me live!

Am pornit în această emisiune cu multă nesiguranţă şi frică. O frică viscerală, copleşitoare, paralizantă. Nu ştiu dacă mulţi au putut vedea asta în ochii mei, dar o spun eu aici pe şleau. Pentru că mie îmi pasă! Simt, mă doare şi mă consum pentru răutăţi gratuite, pentru lovituri sub centură, pentru meschinării ieftine. Da, ştiu, nu trebuie. Dar asta sunt eu şi v-o spun şi vouă. În fiecare zi trebuie să-mi repet că e dreptul meu să fac totul pentru a-mi trăi viaţa după cum simt s-o fac.

Down on my knees...

Crede cineva că mult-trâmbiţata mea carieră m-a favorizat în vreun fel, în acest concurs? De unde stau eu, îmi pare că dimpotrivă, mi-a pus beţe în roate, pe tot parcursul pe care l-am avut. Şi din exterior, dar şi din interior(ul meu). Ar consola pe cineva toate momentele de depresie pe care le-am avut, întrebându-mă dacă şi cât am greşit faţă de colegii mei de show?

The show MUST go on!

Vreau să văd câţi artişti consacraţi (cândva) ar avea curajul de a se expune în acest fel. Da, da, da, chiar vreau! Să rişte la preselecţii, la audiţiile pe nevăzute (dacă nu se întoarce niciun scaun?), la duel, în live-uri. Sa muncească cot la cot cu toţi concurenţii şi să-i fie judecate toate prestaţiile de către patru juraţi (pe lângă publicul din sală şi cel de acasă).

And on. And on. And on...

Nu, nu ma voi pensiona! Şi nu mă voi întinde să mor doar pentru că unii dintre semenii mei stau cu lopata în mâna. Atât timp cât sunt mai mulţi cei care mă investesc cu încrederea lor, le sunt datoare să continui. Lor şi mie. Tudor Chirilă este unul dintre aceşti oameni. Iar cei care afirmă că am avut pile la el ar trebui să înţeleagă că pe el îl desconsideră în primul rând. Şi nu merită asta. Tudor a crezut în mine mai mult decât am făcut-o eu. Mult mai mult.

La câtă încărcătură sufletească am, aş putea scrie o nuvelă... Le mulţumesc celor care mi-au fost alături de la început! Olivia Von Farfalla, Ana Mironescu, Mihher, Robert Both (aici ma refer strict la cei care au contribuit la imaginea mea). Carina Sava, doamna Gabriela Duţescu, alte doua persoane care au crezut în mine. Le mulţumesc tuturor colegilor de "suferinţă", de stat cu orele la repetiţii, la filmări, în culise şi pe scenă. Nu am simţit nicio clipă că m-ar fi judecat în vreun fel. Fair-play all the way. Sunt mai bogată cu câţiva oameni frumoşi. Echipei Pro îi mulţumesc pentru felul în care m-a încurajat, în momentele de cădere, când îmi puneam zeci de întrebări şi mă luptam cu îndoiala. Oamenii ăştia nu-şi fac treaba mecanic, spre surprinderea mea. O fac cu pasiune şi cu multă implicare. Nu am fost singura care a primit incurajare din partea lor. Şi alţi concurenţi pot confirma. Vera, Pisy, Miki, Carmen, Gina, Emma, Ioana, Allma, Cristina, Prinţi, Dan, Vali, Marius, Sorin... Pfuuu, sunt mulţi şi sigur nu-i enumăr pe toţi, dar îi am în suflet. Mulţumesc band-ului!

Vă las pe voi la urmă, voi, cei care mă cunoaşteţi sau nu, dar care mi-aţi redat muzica atunci când tânjeam după ea. Dincolo de imperfecţiuni şi greşeli, când cânt o fac cu toată fiinţa, din plăcere pură. Vă mulţumesc că aţi înţeles asta! Le mulţumesc prietenilor! Câştigătorii sunt mereu contestaţi. Am văzut-o-n repetate rânduri. Sunt conştientă că pentru unii am meritat marele premiu, în timp ce pentru alţii nu. Oamenii frumoşi vor vedea mereu frumosul, în timp ce restul vor căuta şi se vor consuma doar cu părţile urâte. Eu sunt mândră de ce-am realizat! And the show does go on, pentru mine şi pentru toată lumea.

//