Cristina Cioran, ultimele noutăţi despre bebeluşa sa născută prematur

Actualizat:
1 cioran jpg jpeg

Cristina Cioran trăieşte o adevărată provocare a vieţii. Fiindcă este cumplit pentru o mamă să fie despărţită de pruncul său după naştere.

Fiind o sarcină în care vârsta maternă este înaintată, mai precis după 40 de ani, erau şanse ca ceva să nu mergă bine. Nu este o regulă, însă sarcina târzie vine la pachet cu câteva neplăceri.

Un copil născut de o mamă de peste 40 de ani poate să aibă o greutate mică la naştere, se poate naşte prematur sau poate suferi de diferite anomalii genetice. Datele statistice arată că, în cazul unei femei de 40 de ani, riscul este de 1 din 100 de naşteri (riscul creşte odată cu înaintarea în vârstă).

Studiile de specialitate arată că, în cazul femeilor de 40 de ani, sunt şanse mai multe ca travaliul să fie indus, iar, din cauza poziţionării anormale a copilului, să fie necesară o intervenţie cezariană.

Cristina Cioran a născut-o pe Ema la doar 29 de săptămâni, iar emoţiile o vor copleşi pe actriţă până în ziua în care o va putea lua acasă.

Regulile sanitare anti-COVID impun multe restricţii, drept urmare şi vizitele la micuţă sunt rare. Însă Kiki Cioran a reuşit să îşi vadă puiul, în urmă cu câteva ore, după care le-a mărturisit şi prietenilor de pe Facebook: ”Fetiţa noastră puternică şi curajoasă ne-a zâmbit când ne-a văzut şi ne-a simţit! Suntem fericiţi că e bine şi creşte! Suntem despărţiţi! Dar împreună! Sperăm să o luăm acasă cât mai curând! Săptămâna asta finalizez camera Emei! Abia o aştept acasă!”, a scris, emoţionată, Cristina Cioran.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg