Cristina Ţopescu a vrut să înfieze un copil. De ce nu i s-a îndeplinit dorinţa ei cea mare

Actualizat:
1 cristina topescu incinerata 1 jpg jpeg

Visul cel mare al Cristinei Ţopescu a fost să aibă un copil. A vrut chiar să înfieze unul, dar, din păcate, nu a fost posibil. 

Regretata jurnalistă Cristina Ţopescu şi-a dorit o familie, şi-a dorit un copil. Dorinţa ei cea mare a fost să aibă urmaşi, însă totul s-a năruit din cauza unor greşeli medicale. 

“Eu n-am copii decât ai altei specii. Pentru că şi ei sunt copii. Cine nu înţelege asta e, elegant spus, un homocentrist şi nicidecum un umanist. Mi-am dorit mult copii, dar o grşeală medicală, chiar doua, au făcut imposibila dorinţa asta a mea mare. Mi-aş fi dorit un copil nu pentru mine, ci doar ca să incerc să formez un om bun, generos, iubitor de toate fiinţele, responsabil şi solidar cu suferinţele şi bucuriile lumii, universului. Ce vise, nu?

Răspunsul la întrebarea asta, însa, a venit aşa, pentru că în poza asta sunt cu tatăl meu, nu sunt singură. Şi eu l-am iubit şi îl iubesc din toată inima, da! Mi-a fost şi model în multe privinţe. Tatal meu a fost un om special şi îi mulţumesc lui Dumnezeu ca m-am născut copilul lui. Într -o viaţă viitoare sper sa fiu şi eu o mamă de care copiii mei să fie mândri”, scria în urmă cu ceva vreme Cristina Ţopescu pe Facebook.

Iată că aceasta a încercat să înfieze un copil. I-a povestit totul Andreei Berecleanu: „Au fost mulţi bătrâni de care a avut grijă ani întregi. Dar şi de un copil. O numise Eva Maria şi era dintr-un orfelinat. Se ducea la centru tot timpul şi îşi dorea să o înfieze. Însă a fost dată altcuiva. A fost unul dintre cele mai mari şocuri ale vieţii ei", a spus celebra prezentatoare TV pentru ELLE.

Mai mult decât atât, Andreea Berecleanu preciează că jurnalista i-a dus mereu dorul mamei, mai ales când aceasta a fost nevoită să plece din ţară. Cristina Ţopescu a rămas atunci în grija tatălui: „Mama ei a plecat din ţară când ea avea 9 ani. A plecat în speranţa unei vieţi mai bune şi crezând că o va aduce şi pe Cristina la ea. Dar vremurile erau foarte grele şi nu s-a întâmplat aşa. De atunci a rămas doar cu tatăl ei. El era plecat de dimineaţă până seara. Nu putea să fie mai prezent decât a fost. Cristinei i-a lipsit foarte mult căldura mamei. S-a dus însă la Oradea, unde a fost crescută de bunica din partea mamei. A iubit-o foarte mult, a crescut-o minunat, dar continua să îi lipsească iubirea părinţilor. Pe mama sa a început să o vadă destul de târziu. A plecat legal de trei ori să o vadă. A patra oară, când a aflat că este bolnavă, a trecut ilegal, cu preţul libertăţii. Era un spirit aventurier şi foarte curajos"

Ce se va întâmpla cu cenuşa Cristinei Ţopescu, după incinerare

Andreea Berecleanu a mai precizat pentru aceeaşi sursă cum a aflat pentru prima oară despre dorinţa Cristinei de a fi incinerată. „În 2009. Eram în Spania, la 10.000 de metri altitudine, în avion. Vorbeam despre viaţa de dincolo, despre religie. Atunci mi-a spus: «Ca să nu uit. Să ştii, eu vreau să fiu incinerată». Apoi mi-a confirmat decizia, la înmormântarea tatălui ei. Nu voia să ajungă în pământ. Voia să se risipească de acolo de unde a venit, din univers. Mi-a şi spus unde îşi doreşte să împrăştii cenuşa: în mare şi într-un loc unde să fie cai. Şi asta o să fac, o să găsesc un loc aşa cum şi-l dorea. O altă parte din cenuşă o să rămână însă la mama ei şi o alta în cavoul familiei Ţopescu de la cimitirul Bellu.'



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg