Cristina Ţopescu, mesaj emoţionant la moartea lui Marin Moraru

Actualizat:
Cristina Topescu2 jpeg

Mulţi au scris, au vorbit, au plâns, l-au deplâns. Jurnalista Antenei 3 e una dintre acei oameni privilegiaţi care i-a cunoscut. Şi acum a decis să-l împartă puţin şi cu noi...

image

Putea fi un gând, un regret, o reacţie. A fost mai mult. O scrisoare, poate. Iată cum a simţit, cum a gândit şi ce a scris Cristina Ţopescu la plecarea a doi artişti fenomenali ai României noastre tot mai triste, Adrian Enescu şi Marin Moraru.

„A plecat Adrian Enescu acum două zile, azi a plecat şi Marinuş Moraru. Doamne, e prea mult...

Mi-a stat inima-n loc când am citit pe un mail de serviciu de la colegii mei că Marinuş Moraru al nostru s-a stins... Am simţit că nu mai pot să respir bine, că nu mai am aer destul. Durerea sufletească se traduce în tot felul de senzaţii. Senzaţii fizice, efectiv. Pe unele le poţi descrie cât de cât, ce e dincolo de ele nu mai poţi, n-ai cum. I-am dat un sms prietenei mele, Carmen Tănase, în momentul următor, ştiam cât îl iubeşte şi ea. Încercam să ies din şoc, împărtăşind durerea. Mi-a scris (nu imediat) că nu ştie ce să spună, că nu mai poate să spună nimic. E împietrită şi ea de durere. Durerea aia pentru care nu mai sunt cuvinte. Pentru mine Marinuş Moraru nu a fost doar un actor UNIC, URIAŞ, IMENS, DE GENIU... A fost şi un OM EXTRAORDINAR. Am vorbit de câteva ori, am făcut şi mici interviuri, pe teme sensibile, pe care mulţi aleg să nu vorbească, să se dea la fund. Nu am îndrăznit să-l deranjez niciodată cu un interviu mai lung, ştiam că nu-i place expunerea, că e trist şi întristat de lumea asta, aşa cum arată ea de ceva timp încoace, de cum arătăm noi, oamenii, noi, presă, noi cam toţi... Îmi doream enorm să stau mai mult de vorba cu dânsul, voiam s-o fac şi în faţă camerei de luat vederi, ca să nu păstrez doar pentru mine ce spune omul ăsta minunat, ca să audă şi alţii. Doar doar or pricepe ceva, or simţi ceva, or încerca să mai şi simtă dincolo de goana zilnică după bani, poziţii sau avantaje, dincolo de dureri şi griji în cazul celor care au şi alte repere în viaţa asta. Atât de mult mi-am dorit un interviu cu Marinuş Moraru şi, totuşi, nu i l-am cerut. I-am respectat dorinţa de singurătate, dezamăgirea şi resemnarea că, oricum, nu mai putem schimbă nimic. Aşa mi-a spus odată. Şi deşi, cu încăpăţânare, nu vreau să accept asta, cred că avea dreptate. Marinus Moraru a plecat supărat pe lume, pe noi, românii care nu suntem în stare să alcătuim o lume mai dreaptă. Era supărat poate şi pe dânsul, din acelaşi motiv. Era pe cât de bun şi tandru, pe atât de năvalnic şi răzvrătit. O minune de om! S-a dus şi el, s-a dus şi un mare compozitor, Adrian Enescu. El a plecat acum 2 zile, un alt om care mi-a fost tare drag... Moartea noastră e un fleac pe lângă moartea celor pe care i-am iubit. Asta e adevărată moarte, cred… moartea sufletului nostru, puţin câte puţin. Propria moarte, cea fizică, nu mai e urmată, în fond, de nimic. Nu în planul asta, cel puţin. Iar acolo, în altă dimensiune, sunt şanse mari să fie mai bine, mă gândesc... Aşa că, acum, când simt că iar îmi moare sufletul puţin, odată cu Adrian, cu Marinuş, oameni atât de dragi mie... îmi caut consolare în exact gândul ăsta: poate că ei au ales să plece, poate că n-au mai vrut să trăiască în lumea asta, poate că noi nu i-am meritat şi tot noi poate că merităm să ne fie dor de ei, să rămânem cu durerea, în timp ce ei s-au eliberat.

Să vă fie libertatea senină, deplină, suflete dragi!“



Recente pe Ok! Magazine

Horia Brenciu   Facebook 2 jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
The Bridgerton, GettyImages (1) jpg
Dan Negru Jocul cuvintelor Kanal D jpeg
Donald trump   jeffrey epstein foto shutterstock jpg
Jennifer Aniston și Justin Theroux (1) jpg
FotoJet (57) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
Dani Oțil la podcastul Gând la gând cu Teo Trandafir   captură de ecran (2) png
Margot Robbie în The Wolf Of Wall Street  foto   profimedia 0183328758 jpg
FotoJet (56) jpg
Ethan Hawke foto profimedia (2) jpg
Dieta folosită de Andreea Esca pentru a se menține   Facebook jpg
FotoJet (54) jpg
femeie trista jpg
FotoJet (56) jpg
Oase și Maria Pitică foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Monica Bellucci, BAFTA 2026, GettyImages (6) jpg