Cu bustul la vedere la aproape 60 de ani: actrița a atras toate privirile cu ținuta sa îndrăzneață

Nicollette Sheridan a atras toate privirile ieri seară, când fotografii au surprins-o la ieșirea dintr-un restaurant din Los Angeles. În vârstă de 58 de ani, actrița a abordat o ținută all black mai transparentă poate decât s-ar fi așteptat chiar și ea, sub luminile fotografilor. Nicollette a părut într-o stare de spirit cât se poate de bună, după o perioadă care nu a fost deloc ușoară pentru ea. În 2020, a refuzat să  participe la reuniunea distribuției serialului Neveste disperate. Iar asta pentru că plecarea ei din celebra producție nu a fost una fericită - actrița îl dăduse în judecată pe creatorul show-ului, Marc Cherry, pe motiv că acesta fusese violent cu ea.

image

Apoi, Sheridan a anunțat că renunță la rolul lui Alexis Carrington din producția Dinastia - pentru a-și dedica timpul unor probleme personale. Unele deloc ușor de dus: Nicollette a ales să-și petreacă timpul alături de mama ei, Sally, grav bolnavă. La acea vreme, veștile nu erau deloc îmbucurătoare. Nicollette credea că mama sa nu mai are mult de trăit. Din fericire, Sally Sheridan, la rândul ei actriță, a reușit să depășească perioada grea. Acum în vârstă de 75 de ani, Sally a jucat într-un film James Bond din 1969. Bucuria din viața personală nu este însă, acum dublată și de reușite pe plan profesional. Pentru că realitatea este că Nicollette a dispărut de pe lista actrițelor care mai au căutare la Hollywood - crticii spun că scandalul cu creatorul serialului Neveste disperate a avut un cuvânt greu de spus. Iar ultima ei carte jucată a fost cu Dinastia, la care, însă, a renunțat.

image
image

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg

Parteneri

scoala tirol   foto tb scoala gimnaziala tirol jpg
padure salcam plantata in 2024 la daneti   foto arhiva stefan cioabla (3) jpeg
1 1896 portul constanta jpg
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare
florin manole la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
marea neagra văzuta din spatiu captura video jpg
Copil abuz violenta FOTO Shutterstock
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat în funcția de premier pe Siegfried Mureșan. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
euro valuta bani pixabay jpg