Cu cine s-a întâlnește Maria Shriver după divorțul de Arnold Schwarzenegger?

14 iulie, 2023

Elegantă, rafinată, cultă și discretă, jurnalista provenită din marea familie Kennedy s-a ferit ca presa de scandal să afle detalii despre viața sa de după scandalosul divorț de actorul și fostul guvernator al statului California.

Maria Shriver, Arnold Schwarzenegger jpg

Maria Shriver

În 2011, Arnold Schwarzenegger și soția sa, Maria Shriver, au șocat lumea când au anunțat că divorțează după 25 de ani de căsnicie. Despărțirea a survenit după ce s-a aflat că Schwarzenegger a avut o aventură cu fosta menajeră a familiei lor, Mildred Baena, în urma căreia i s-a născut încă un fiu, Joseph Baena (care, și dacă ar fi vrut să nu-l recunoască, n-avea încotro, pentru că îi seamănă leit!). În noua sa serie documentară "Arnold" de pe Netflix, starul din "Terminator" și-a amintit momentul exact în care i-a mărturisit soției sale despre copilul său din flori. "Maria și cu mine mergeam la consiliere o dată pe săptămână, iar într-una dintre ședințe, consilierul a spus: «Cred că astăzi Maria vrea să fie foarte specifică în legătură cu ceva. Vrea să știe dacă tu ești tatăl lui Joseph». Am crezut că mi s-a oprit inima, iar apoi am spus adevărul".

În ciuda scandalului, starul hollywoodian și Maria Shriver au reușit să păstreze lucrurile cordiale și să rămână uniți pentru copiii lor, după despărțirea lor. De atunci, Arnold Schwarzenegger a mers mai departe și a găsit o nouă iubire alături de fizioterapeutul Heather Milligan, care, potrivit ”The U.S. Sun”, este cu 28 de ani mai tânără decât el. Nu se știe cu exactitate cum s-au cunoscut cei doi, dar într-o discuție cu ”The Hollywood Reporter”, actorul a fost încântat de iubita sa. "Divorțul a fost foarte, foarte dificil la început. În cele din urmă, mergi mai departe. Am o iubită minunată, Heather Milligan, care are mult succes. Sunt foarte mândru de ea și o iubesc", a spus el. Ei bine, dar cum rămâne cu Maria Shriver? S-a întâlnit cu cineva de când a divorțat?

Și ea l-a înșelat pe Arnold?

maria shriver jpg jpeg

În 2013, au apărut informații potrivit cărora Maria Shriver se întâlnea cu consultantul politic Matthew Dowd, după ce cei doi au fost văzuți împreună în Washington. Cei de la ”Daily Mail” i-au surprins ieșind dintr-un restaurant după o cină privată în Georgetown, pe 19 octombrie. Dowd este un fost analist politic de la ABC News, care a fost strategul lui Arnold Schwarzenegger în timpul campaniei de realegere a acestuia ca guvernator al statului California în 2006. Surse au confirmat ulterior idila lor pentru !The Washington Post!, spunând că Maria Shriver și Matthew Dowd se vedeau "serios", dar "foarte discret", în ultimele luni. La mai puțin de un an de la acea apariție inițială, cei doi au avut prima apariție publică în calitate de cuplu la nunta vărului lui Shriver, Robert F. Kennedy Jr. cu actrița Cheryl Hines, în 2014.

La scurt timp după ce au ieșit în public, zvonurile au circulat în jurul celor doi după ce ”New York Post” a publicat un reportaj bombă în care susținea că Maria Shriver și Matthew Dowd au avut o aventură în perioada în care el lucra ca strateg de campanie pentru Arnold Schwarzenegger. Sursele citate de publicație au susținut că cei doi ar fi flirtat deschis unul cu celălalt în fața celorlalți membri ai personalului de campanie. "Petreceau frecvent timp singuri", a declarat o sursă pentru PageSix. "Iar Arnold era rareori, dacă nu chiar niciodată, în preajma lor când erau împreună". Schwarzenegger a aflat în cele din urmă despre acest flirt, iar Maria a renunțat rapid la Dowd. Cu toate acestea, Dowd a negat acuzațiile. "Nu a existat nicio aventură. Am fost buni prieteni.”

Matthew Dowd   profimedia 0473864059 jpg

Arnold a regretat-o pe Maria

Arnold Schwarzenegger nu și-a ascuns afecțiunea pentru fosta sa soție, încă de când cei doi și-au anunțat separarea, în 2011. În interviul său pentru ”The Hollywood Reporter” din luna mai a anului trecut, Schwarzenegger a recunoscut dragostea sa persistentă pentru Shriver, spunând: "Îmi iubesc soția. Ea și cu mine suntem prieteni foarte buni și foarte apropiați și suntem foarte mândri de modul în care ne-am crescut copiii". El a împărtășit același sentiment în documentarul său Netflix "Arnold", în care a reflectat asupra prieteniei sale cu Maria Shriver. "Nu este nimic mai important decât să ai un partener bun alături de tine, iar Maria a fost la fiecare pas în acest sens. Avem o relație cu adevărat grozavă".

În mod similar, actorul și-a exprimat regretul în legătură cu aventura sa, spunând că o consideră "cel mai mare eșec" al său în viață. "Am avut eșecuri personale, dar acesta a fost, fără nicio îndoială, cel mai mare eșec. Fără nicio îndoială", a declarat el pentru Howard Stern în 2015. "Nu doar eșecul, dar te simți ca și cum 'eu sunt de vină pentru asta'. Eu am fost cel care a dat-o în bară'". El a recunoscut că iresponsabilitatea lui a provocat o mare durere nu doar fostei sale soții, ci și copiilor lor, Katherine, Christina, Patrick și Christopher, precum și lui Mildred Baena și fiului lor, Joseph. "Toată lumea a suferit din cauza mea. Iar eu va trebui să trăiesc cu asta tot restul vieții mele".

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Cosmin Nedelcu alias Micutzu la The Ticket   Antena 1 (1) jpg
Gwen Stefani Blake Shelton GettyImages 1186836272 jpg
Bennifer la premiera The Flash, 12 iunie 2023, Foto Profimedia (1) jpg
Kim Cattrall și  Russell Thomas, GettyImages jpg
Cătălin Botezatu de ziua lui cu Raluca Bădulescu și Cristina Spătar   FOTO PR (10) jpeg
Amalia Nastase vs Emma Nastase in rochie Dana Budeanu   Instagram jpg
Brigitte Macron și Peng Liyuan la Beijing   profimedia 1056445773 (1) jpg
George Clooney și Amal Clooney GettyImages 2232587139 jpg
Amy Schumer a slăbit 23 de kilogame   Profimedia, Instagram jpg
Sienna Miller și Oli Green, GettyImages 2224102727 jpg
Brigitte Macron și Olena Zelenska profimedia 1055854228 jpg
FotoJet (45) jpg
Brooke Shields  foto   Instagram jpg
Horoscop, Pixabay jpg
Justin Timberlake și Jessica Biel în 2018   profimedia 0692344997 jpg
Adi Vasile (1) jpg
Matthew McConaughey  foto   profimedia 0028968390 jpg
Miley Cyrus foto profimedia 1055967018 (4) jpg