Cu păr la subraţ şi formele la vedere! Fiica Madonnei a atras din nou atenţia! Ce libertină e Lourdes Leon la 23 de ani

Actualizat:
1 fiica madonnei par la subrat jpg jpeg

E frumos, dar şi dificil să fii fiica celebrei Madonna. Toţi paparazzi sunt mereu pe urmele lui Lordes Leon, fiica în vârstă de 23 de ani a cântăreţei. Ne-a demonstrat încă o dată cât de libertină e, neepilată la subraţ şi cu sânii la vedere. Aşa a apărut pe stradă, în mijlocul zilei. 

Madonna a fost cea care le-a încurat pe femei dintotdeaună să îşi iubească corpul, cel cu imperfecţiuni, cu vergeturi, chiar şi părul din anumite zone ale corpului, cum ar fi axila. Ea a apărut neepilată la subraţ, iar modelul i-a fost urmat întocmai şi de fiica sa de ani de zile. Din adolescenţă Lourdes Leon şi-a făcut apariţia la evenimente cu păr pe picioare sau la subraţ. Toţi paparazzi încercau de atunci să o surprindă cât mai bine în fotografii.

Iată că acest obicei îl are şi acum, La 23 de ani, Lourdes Leon a apărut şi la plajă neepilată. Ba mai mult, recent, ea a fost remarcată pe stradă, în mijlocul zilei, cu păr la subraţ şi cu sânii la vedere.Tânăra s-a bucurat de o ţigară în aer liber, nu a purtat mască de protecţie. 

A atras imediat atenţia în bluza mov pe care a purtat-o, un maiou cu decolteu şi destul de transparent. Fotografii au surprins-o şi când a ridicat mâinile, imediat s-a văzut că e neepilată. Priviţi în galeria foto!

        Vezi această postare pe Instagram                   #newyorkcity #newpics #lola #lourdesleon #littlestar #princess #madonna @madonna O postare distribuită de Kelly Mainelli (@kellymainelli) pe Iul 8, 2020 la 11:27 PDT

Vezi această postare pe Instagram

#newyorkcity #newpics #lola #lourdesleon #littlestar #princess #madonna @madonna

O postare distribuită de Kelly Mainelli (@kellymainelli) pe

Madonna e tare mândră de fiica sa: "Este incredibil de talentată. Sunt verde de invidie când văd cât de incredibilă este în tot ceea ce face. Este o dansatoare incredibilă, o actriţă grozavă, cântă la pian, este mult mai bună decât mine la capitolul talent. Dar nu are aceeaşi voinţă şi determinare"

9 fiica madonnei neepilata la subrat 1 jpg jpeg

Lourdes, fiica Madonnei, a recreat clipul celebru al mamei, "Cherish", din 1989

Lourdes Leon are de unde se inspira: moştenirea mamei pare inepuizabilă, datorită longevităţii carierei Madonnei. De pildă, clipul pentru piesa Cherish, de pe albumul Like a prayer, a fost lansat în 1989. Acum 31 de ani! Atunci când Lourdes Leon nici nu se născuse. Ei bine, acest clip a fost inspiraţia perfectă pentru campania de vară a brandului Miaou, la 23 de ani Lourdes fiind seducătoare în nisipul plajei la fel cum era Madonna în Cherish, chiar dacă era mai mare ca vârstă când a filmat videoclipul: avea 31 de ani. Umăreşte-o aici pe Lourdes, fiica Madonnei cu antrenorul de fitness Carlos Leon.

Foto: Click, Instagram, Caputră Youtube



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg