Cum a ajutat Daniel Buzdugan o femeie să rămână însărcinată

Actualizat:
5 daniel jpg jpeg

Daniel Buzdugan a contribuit la o minune. Prezentatorul ajuntat o femeie să îşi împlinească un mare vis: să rămână însărcinată.  

„Să vă povestesc o chestiune care s-a întâmplat în parohia părintelui. Discutam cu o cunoştinţă care nu mergea la biserică. Plângea foarte tare şi îmi spunea că nu poate să aibă copii. Fusese pe la tot felul de clinici, şi prin străinătate, şi în ţară, şi i s-a zis că nu poate face copii. Întâmplător, aveam în rucsac brâul Maicii Domnului, este ca un şnur pe care l-am primit pe Muntele Athos de la un călugăr.

Îi zisesem că nu mai am nevoie de şnur că am deja doi copii şi că nu este nevoie să mi-l dea mie. Şi atunci mi-a spus: ‘Nu contează. Ia-l! Nu se ştie pentru cine rânduieşte Dumnezeu treaba asta. Mi l-a dat, l-am pus în rucsac şi i l-am dat femeii”, a mărturisit Daniel Buzdugan pentru DC News.

Sfaturile lui Buzdugan i-au fost de folos. „I-am spus: ‘Uite, ia-l! Nu ştiu dacă crezi sau nu. Ia-l, posteşte, du-te să te spovedeşti, fă nişte rugăciuni şi poate ţi se va întâmpla o minune. Mi-a zis că nu cunoaşte niciun preot la care să meargă. I-am spus: ‘Te îndrum la un părinte foarte bun, blând, înţelept şi cu multă răbdare. Du-te la părintele Vasile Ioana. S-a dus acolo, s-a spovedit, a mers la slujbe câteva luni. Într-o zi, mi-a trimis pe WhatsApp o poză cu testul de sarcină.

Acum are un băieţel”.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg