Cum a apărut Emil Boc în fundul gol

Actualizat:

Povestea la un moment dat Marius Tucă de ce-l respecta foarte tare. Cum pica un invitat îl suna pe Boc. La un moment dat, ăsta zice că nu poate să vină. Că se suie în avion să se ducă la Cluj. “Pai vă spun eu cum facem. Ajungeţi la Cluj şi luaţi apoi înapoi avionul spre Bucureşti”. Bă, aşa a făcut.

Politic vorbind, pozele paradoxal îi vin bine lui Boc. Ca înregistrarea cu copilul pocnit de Băsescu. Îl victimizează. Construiesc senzaţia că e o miză pentru oamenii importanţi. Servesc discursului că a fost un premier indigerabil nu pentru servilism sau incompetenţă. Ci mai degrabă pentru măsurile importante, dar antipatice, care ne-au scos din criză. Şi din sărite. De exemplu, tăierea unui sfert din salariile tuturor. Iată o măsură economică de anvergură. Care denotă abilităţi ieşite din comun. Dar şi din logică. Asta politic. Jurnalistic, stirea nu e Boc in fundul gol. Stirea, din punctul meu de vedere e Boc trage de fiare.

Dincolo de toată chestiunea, nu e mare lucru să tragi o linie şi să ajungi la concluzia că omul acesta e condamnat la caraghioslâc. A apărut cu un ursuleţ pentru o prezumtivă amantă. Bă, ursuleţul mai mare ca el! A căzut la Gheorghe în emisiune. S-a auzit o dată boc! Şi gata. Apropo de picat. Povestea la un moment dat Marius Tucă de ce-l respecta foarte tare. Cum pica un invitat îl suna pe Boc. La un moment dat, ăsta zice că nu poate să vină. Că se suie în avion să se ducă la Cluj. “Pai vă spun eu cum facem. Ajungeţi la Cluj şi luaţi înapoi avionul spre Bucureşti”. Bă, aşa a făcut.

Cum au apărut pozele acelea? În trecutul recent a dat o singură dovadă de demnitate. Una singură. Şi cred că de aici i se trage. A stabilit regula conform careia cei din fostul guvern nu mai au ce căuta şi-n actualul. Dar totul e bine când se termină cu bine. Nu se mai vorbeste despre zapezi si oameni morti de frig. Se discuta despre oportunitatea prezentei fundului lui Emil Boc pe ecrane. Fostul premier s-a mai sacrificat o data. Cu ocazia asta rămânând puţin în fundul gol şi Antonescu. S-a trezit că intră în direct într-o emisiune lovită serios de ridicol şi neputinţă. Eu spun că a greşit.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg