Cum a arătat Celine Dion la primul concert de după înmormântarea soţului

Actualizat:
celine dion jpg jpeg

O Celine Dion mai emoţionată ca niciodată şi-a reînceput seria de concerte din Las Vegas, cu un tribut adus soţului ei, Rene Angelil, decedat recent, la 73 de ani, după o luptă cu cancerul.

Concertul a fost transmis în direct pe site-ul lui Celine

image

În timpul concertului susţinut, ieri seară, la Caesars Palace, cântăreaţa canadiană a vorbit despre iubirea pe care i-a purtat-o soţului ei, îzbucnind, într-un final, în plâns.

De altfel, show-ul a început cu un montaj foarte emoţionant cu poze şi imagini de familie, în care au apărut Angelil şi copiii Rene-Charles, 15 ani, şi gemenii Eddy şi Nelson, 5 ani, înainte ca Celine să înceapă să cânte.

„Toată viaţa mea, am avut ochi doar pentru soţul meu“, a declarat, printre altele, Celine, care a purtat cu ocazia concertului două rochii lungi, cu paiete, una fiind neagră, iar cealaltă aurie.

image image


Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg