Cum a devenit Will Smith milionar peste noapte: "Dacă nu suntem dispuşi să stăm în picioare în faţa lucrurilor care ne tulbură şi nu păşim dincolo de graniţa invizibilă, în tărâmul groazei, atunci nu vom avea acces la ceea ce are viaţa mai bun de ofe
Cunoscut de o planetă întreagă ca starul din „Ziua Independenţei”, „Bărbaţi în negru” sau „Hancock”, muzician câştigător al mai multor premii Grammy, producător şi actor de două ori nominalizat la Oscar, Will Smith dezvăluie în Will, autobiografia sa scrisă împreună cu Mark Manson, secretul uneia dintre cele mai spectaculoase cariere.
Publicată de Lifestyle Publishing la doar o lună de la lansarea în Statele Unite, Will este o carte plină de surprize pentru cititori. Fanii actorului poate nu şi-ar fi imaginat că cel care a luptat cu extratereştii în „Ziua Independenţei”, interpretul atâtor supereroi din blockbustere cunoscute are complexul laşităţii de a nu-şi fi putut apăra mama de violenţele tatălui său, deşi era un copil de doar 9 ani. Unul dintre cei mai talentaţi actori americani, o adevărată „fabrică de bani” pentru casele de producţie cinematografică, inteligent, amuzant, Will Smith este cu atât mai surprinzător în autobiografia sa cu cât nu joacă niciun rol. Pentru prima dată admiratorii săi au acces la persoana din spatele rolurilor, care se dezvăluie cu o onestitate impresionantă. Will Smith este copilul traumatizat de autoritatea tatălui, adolescentul care caută doar aprobare, muzicianul devenit milionar peste noapte, pentru ca la fel de repede să se trezească falit, bărbatul îndrăgostit, trădat, actorul care cucereşte celebritatea ca şi când ar acţiona într-o trupă de commando, cel pentru care mult timp „lumea întreagă a fost un câmp de bătaie”, până când, după lupte pierdute sau câştigate, înţelege că adevăratul câmp de bătaie este doar în mintea lui.
„Nu există niciun perete. Există doar cărămizile” – secretul succesului lui Will Smith
Pe când avea doar 11 ani, Will Smith a fost pus de tatăl său – Daddio – să reconstruiască zidul năruit din faţa magazinului – „un fel de muncă de sclavi în zeghe. Azi ar fi de competenţa Protecţiei Copilului. O muncă îngrozitor de istovitoare şi inutil de lungă”, îşi aminteşte actorul. Împreună cu fratele său, fără vacanţe, week-end-uri sau sărbători, Will a lucrat la „Marele Zid din West Philly” aproape un an. A cărat găleţi, a amestecat ciment şi a pus cărămidă peste cărămidă până când era sigur că va îmbâtrâni şi muri făcând acelaşi lucru. După un moment de revoltă în faţa misiunii aparent absurde, tatăl le-a spus: „Nu vă mai gândiţi la perete! Nu există niciun perete. Există doar cărămizile. Sarcina voastră este să aşezaţi cât mai bine cărămida asta. Apoi următoarea. Apoi cărămida aia. Şi următoarea”. Iar când zidul a fost în sfârşit ridicat, Daddio a avut de spus doar: „Bun, să nu-mi spuneţi mie vreodat’ că e ceva ce nu puteţi face”.
O etică a muncii şi performanţei fără compromisuri, o rezilienţă ieşită din comun şi perseverenţa sunt calităţile pe care le-a cultivat Will Smith şi care i-au adus celebritatea la nivel mondial. Băiatul cu urechi clăpăuge dintr-un cartier modest de persoane de culoare din West Philadelphia a devenit unul din cele mai mari staruri rap ale epocii sale şi primul care a primit un premiu Grammy, iar apoi actorul care a reuşit o performanţă încă neegalată nici azi – o serie de 8 blockbustere consecutive cu recorduri de încasări. În autobiografia sa scrisă împreună cu nu mai puţin celebrul Mark Manson, Will Smith descrie cum şi-a descoperit vocaţia pentru muzică, apoi pe cea pentru actorie şi relatează poveştile din spatele filmelor sale de succes.
Deşi a avut o relaţie dificilă cu tatăl său, o persoană dură, violentă, care a făcut militărie în sensul propriu cu copiii lui (acestora li se dădeau nu sarcini, ci „misiuni”), Will Smith îi poartă recunoaştinţa de a-i fi dăruit cel mai mare avantaj din viaţa lui - „capacitatea de a rezista adversităţii”. Este ceea ce l-a determinat pe actor să meargă neobosit înainte indiferent de provocările întâlnite pe cale. „Secretul succesului meu e complet plictisitor şi nesurprinzător: am mers şi a doua zi să mai aşez câteva cărămizi. Plin de nervi? Mai pune o cărămidă. Eşec de public la lansarea unui film? Mai pune o cărămidă. Au scăzut dramatic vânzările de albume? Ridică-te şi mai aşază o cărămidă. Ţi se destramă mariajul? Mai pune o cărămidă”.
„Viaţa este învăţare. Punct. Sensul întregii călătorii este depăşirea ignoranţei”
În viaţa sa, Will Smith pare să le fi experimentat pe toate. A fost sărac, bogat şi falimentar, laş şi curajos, trădat în iubire, apoi alături de sufletul-pereche, familist convins care a făcut totul pentru ai săi mai puţin să-i asculte, a fost persoana care a muncit neobosit să câştige mai mulţi bani, premii, recunoaştere până când a înţeles că viaţa nu este doar despre asta. La 27 de ani, Will Smith cunoscuse celebritatea, falimentul şi din nou gloria. Era starul din „Ziua Independenţei” şi „Legenda Vie”, dar nu şi un om care să se simtă împlinit. „Răul subtil” care a ajuns să-i saboteze relaţiile cu cei din jur este sintetizat de actor prin următoarele cuvinte: „Cât e de ajuns? De câte filme consecutive #1 mai am nevoie? Câţi bani îmi trebuie ca să mă simt în siguranţă? Câte Premii Grammy sau Oscaruri îmi trebuie ca să mă simt iubit şi apreciat? Cât de sănătoşi trebuie să fie copiii mei? De câte ori trebuie să-mi mai spună Jada Te iubesc? Când voi putea spune că e suficient?”
Mai spectaculos chiar decât descrierea uimitoarei sale cariere este surprinderea parcursului spiritual al lui Will Smith. Actorul a încercat să obţină unitatea lăuntrică şi împăcarea prin consiliere psihologică, meditaţie Vipassana sau experienţe şamanice până a înţeles că viaţa este o călătorie de la confuzie la claritate, iar „ca oameni avem un singur scop: să înţelegem ce ni se întâmplă. Viaţa este învăţare. Punct. Sensul întregii călătorii este depăşirea ignoranţei”. Treptat, Will Smith mărturiseşte că a învăţat să facă distincţia între dorinţele sale şi sensul mai profund al fiinţei, care este împlinirea a ceea ce este omul. Iar pentru a realiza acest lucru actorul recunoaşte şi-a înfruntat în mod conştient cele mai mari frici ale sale: „Mi-am dat seama că, dintr-un motiv sau altul, Dumnezeu a aşezat cele mai frumoase lucruri din viaţă de partea cealaltă a celor mai mari frici ale noastre. Dacă nu suntem dispuşi să stăm în picioare în faţa lucrurilor care ne tulbură cel mai profund şi nu păşim dincolo de graniţa invizibilă, în tărâmul groazei, atunci nu vom avea acces la ceea ce are viaţa mai bun de oferit”.
