Cum a fost la baby shower-ul boho chic al cântăreţei Ciara

Actualizat:
ciara jpeg

Ciara nu lucrează decât elegant. După o nuntă la un castel englezesc cu actualul ei soţ, Russell Wilson, cântăreaţa care urmează să aducă pe lume al doilea ei copil dintr-un moment în altul a avut parte de un baby shower de pomină.

Este vorba despre acea petrecere care precedă naşterea copilului şi care, la americani, este mai importantă decât botezul.

Sarcina Ciarei se apropie de termen

Printre invitaţii la baby shower s-a numărat şi Serena Williams

Ei bine, petrecerea în cauză a avut loc la o reşedinţă privată din Los Angeles şi, probabil, a avut ca temă primăvara. Asta ne sugerează ţinutele în alb purtate de invitaţi, printre care s-a numărat şi Serena Williams, accesorizate cu coroniţe bogate de flori.

Evident că vedeta de 31 de ani a ieşit în evidenţă la aceste eveniment privat, şi nu doar pentru că ea este viitoarea mamă, ci şi datorită ţinutei de zână abordate.

Ciara, alături de soţul ei şi fiul dintr-o relaţie anterioară

Dar cea mai simpatică fotografie postată de Ciara pe contul ei de Instagram a fost cadrul de familie cu soţul ei, jucătorul de fotbal american Russell Wilson, şi fiul ei dintr-o relaţie anterioară, Future Jr, în vârstă de doi ani.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png