Cum a primit Audrey Hepburn vestea că va muri şi ce regret a avut în ultima zi din viaţa ei

Actualizat:
1 0 audrey hepburn profimedia 0017275703 jpg jpeg

A făcut senzaţie în filme precum "Roman Holiday" (1953), "Breakfast at Tiffany's" (1961) şi "Wait Until Dark" (1967) şi a rămas în amintirea tuturor cu talentul şi eleganţa de care a dat dovadă de-a lungul vieţii ei. Însă prea puţină lume ştie momentele dificile de la sfârşitul vieţii legendarei actriţe.

Audrey a părăsit Hollywoodul în anii ’60, pentru a se concentra pe familia ei, pe fiul Sean Ferrer la care ţinea nespus. La scurt timp după ce mariajul ei cu actorul Mel Ferrer s-a încheiat, în 1968, Hepburn şi-a unit destinul cu psihiatrul italian Andrea Dotti în 1970. Şi, în acelaşi an, cei doi soţi au devenit părinţi, cel de-al doilea fiu al vedetei, Luca, venind pe lume.

Actriţa a revenit pe platourile de filmare ocazional, ultimul ei rol fiind acela al unui înger, în filmul "Always" al lui Steven Spielberg, care a ghidat un pilot decedat în viaţa de după. La scurt timp, superstarul hollywoodian avea să-şi înfrunte propria moarte!

În ultimii ei ani de viaţă, actriţa părea mulţumită cu viaţa ei din Elveţia, unde trăia o frumoasă poveste de dragoste cu actorul Robert Wolders şi se dedica constant proiectelor caritabile. Însă, după una dintre călătoriile ei în calitate de ambasador UNICEF, în Somalia, Africa, în 1992, s-a îmbolnăvit.

Antibioticele recomandate de medic pentru durerile ei abdominale crunte n-au avut niciun efect, aşadar actriţa s-a dus în LA pentru mai multe investigaţii. Acolo, doctorii descoperiseră că avea o formă rară de cancer. Vedeta s-a operat de urgenţă, dar, din păcate, a fost prea târziu pentru ea.

Ultima dorinţă şi ultimul regret

Audrey a primit vestea că va muri cu mult curaj. După cum a povestit fiul ei cel mare, Sean, ea “s-a uitat puţin pe fereastră şi a spus: «Ce păcat!»”. Ultima ei dorinţă a fost de-a se întoarce acasă, în Elveţia, însă i s-a pus în vedere că era prea bolnavă pentru a putea călători. Din fericire, un prieten i-a îndeplinit ultima dorinţă…

Designerul Hubert de Givenchy i-a împrumutat lui Hepburn avionul lui personal care s-o ducă înapoi acasă. Partenerul ei de viaţă, Robert Wolders, a dezvăluit, pentru People, că actriţa era cuplată la aparate ca s-o susţină în viaţă pe durata călătoriei. În ciuda riscurilor de-a muri pe drum, actriţa a ajuns în siguranţă acasă şi a putut să-şi petreacă un ultim Crăciun cu familia ei.

Hepburn şi-a petrecut ultimele zile acasă la ea, în Tolochenaz, Elveţia. Actriţa nu se temea de moarte, însă era tristă că moartea ei însemna şi încheierea proiectelor UNICEF de care se ocupa cu atât drag. "Ştiu că, în ultima ei zi pe pământul acesta, a avut un singur regret – acela că nu-şi mai putea continua munca pe care o făcea cu atâta pasiune!", a declarat Wolders.

În noaptea de 20 ianuarie 1993, Audrey Hepburn a murit în somn.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg
Sophia Loren și Marlon Brando profimedia 0108629302 (2) jpg
FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg
Peter O'Toole, Liz Taylor, Richard Burton, Profimedia (1) jpg
Margot Robbie, Profimedia (1) jpg