Cum a slăbit Andreea Esca în această vară. Ştirista a respectat câteva reguli simple

Actualizat:
7 esca15 jpg jpeg

Andreea Esca a reuşit să slăbească câteva kilograme după ce a mers la nutriţionist şi a urmat un program strict.

“Am ţinut dietă, am mers întâi la un nutriţionist, la Simona Colonescu, o nutriţionistă cu care lucra deja Alexia şi care m-a ajutat foarte mult - eu nu pot să ţin à la long acelaşi regim şi mă plictisesc - şi după aceea am mers la Metabolic Balance, la un medic care se ocupă de acest program şi care este foarte cunoscut. Mi-a făcut nişte analize şi mi-a prescris o dietă. Sinceră să fiu, lucrurile sunt destul de simple, adică trebuie să înveţi cumva să mănânci, să nu asociezi nişte alimente şi să ai voinţă să mănânci cantitatea care trebuie şi alimentele combinate într-un anume fel”, a povestit vedeta pentru Click.ro.

Andreea ţine cont de câteva reguli simple. “De exemplu nu mănânci mai multe feluri de proteine la o masă.  Adică nu mai mănânci şniţel, care are şi carne şi ou şi făină, sau nu mănânci carne cu cartofi. În primul rând, asta e cel mai important, că asta făceam şi asta facem toţi, că sunt gustoase, adică vrei să mănânci carne cu cartofi, nu ai chef să mănânci carne cu salată, dar dacă vrei să slăbeşti, mănânci carne cu salată şi nu mai mănânci o porţie de 200 de grame, mănânci o porţie de 100 de grame, asta e tot. Nu mai mănânci atât de mult şi te obişnuieşti aşa.

Eu nu am mâncat zahăr decât din fructe, nu am mai mâncat dulciuri, ca să evit, şi pâine, tot aşa, o singură felie de pâine la masă”.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg