Cum alegi bateriile pentru baie ca să obţii un design funcţional şi estetic - 4 criterii importante

Actualizat:
1 cum alegi bateriile pentru baie 1901317303 jpg jpeg

În amenajarea băii, sunt anumite aspecte de care să ţii cont, pentru ca rezultatele să fie aşa cum îţi doreşti. Primul pas începe întotdeauna cu alegerea faianţei şi gresiei. Al doilea ţine de montarea bateriilor sanitare. Abia apoi îţi îndrepţi atenţia către mobilier sau alte obiecte de decor. Bateriile pentru baie, pe lângă funcţionalităţile pe care le oferă, pot schimba întregul aspect al băii, aşa că e important să fii atent când te decizi ce anume vrei să ai în baia ta. 

Acum, ai posibilitatea să alegi din mai multe modele cu funcţii diferite, pentru a răspunde nevoilor tale. În cele ce urmează, venim în ajutor cu un scurt ghid care să te ajute să faci alegeri inspirate pentru bateriile de baie, atât din punct de vedere funcţional, cât şi estetic.

1.Modelul bateriilor pentru lavoar şi cadă

Bateria pentru lavoar trebuie să fie aleasă în funcţie de lavoarul deja existent. Pentru un lavoar simplu sau încastrat, ai în vedere să alegi o baterie joasă, iar pentru unul de tip bol, o baterie cu corp înalt. 

Poţi monta bateriile de cadă în două feluri:

  • pe perete: trebuie să ai grijă la distanţa de la perete până la marginea căzii;
  • direct pe cadă: ai nevoie să analizezi toate detaliile tehnice, înainte de a le monta.

Atât bateriile de lavoar, cât şi cele pentru cadă vin cu următoarele avantaje:

  • poţi opta pentru modele cu monocomandă sau bicomandă, în funcţie de nevoi;
  • beneficiezi de o varietate de modele şi le poţi alege pe cele care se integrează cel mai bine în designul ales pentru baia ta;
  • au un regulator încorporat, care limitează utilizarea apei, fără să aibă un impact negativ asupra confortului;
  • dacă alegi baterii cu aerator, acestea permit un bun control al debitului, prevenind stropirile; un aerator din cauciuc uşor de curăţat permite igienizarea simplă a pipei şi prevenirea depunerilor de calcar;
  • sunt realizate din materiale rezistente.

Dacă nu ai ales încă acele modele care să se potrivească băii tale, gasesti baterie de baie pentru lavoar sau cada aici. Ai posibilitatea să alegi din mai multe modele care să se integreze perfect şi să creeze un design funcţional şi estetic.

2. Alege practic în funcţie de comandă

Tipul de comandă (modul prin care curge apa) este un aspect practic şi funcţional deopotrivă. Poţi opta pentru:

  • bateria cu dublă comandă: este clasica baterie cu doi robineţi, unul pentru apă caldă, iar unul pentru apă rece; este mai degrabă o soluţie pentru funcţionalitate, decât practică, pentru că apa se reglează mai greu; o poţi folosi într-o baie cu un ambient retro sau vintage.
  • bateria cu monocomandă: un model foarte întâlnit, datorită uşurinţei pe care o oferă în reglarea apei. Alegerea o faci în funcţie de calitatea materialelor, producător şi design.

3.Optează pentru baterii cu funcţie termostatică

Bateria pentru baie vine cu mai multe aspecte de care să ţii cont, atunci când alegi să o montezi. De exemplu, pentru un design estetic, bateriile cu funcţie de curgere a apei în cascadă pot să îţi îndeplinească dorinţele. Însă, în ceea ce priveşte aspectele de ordin practic şi funcţional, sunt recomandate bateriile pentru lavoar şi cadă cu funcţie termostatică.

O baterie cu funcţie termostatică eficientizează consumul de apă, dar şi pe cel de energie electrică. Are două mânere:

  • unul pentru reglarea temperaturii;
  • unul pentru setarea presiunii apei.

Astfel, prin setarea temperaturii optime, vei evita neplăcerea de a folosi apa prea fierbinte sau prea rece.

 4..Acordă atenţie criteriilor tehnice

Bateriile de lavoar şi cadă sunt accesorii foarte importante. Aşadar, pentru ca ele să se integreze într-un design practic şi funcţional, trebuie să fii atent şi la aspectele tehnice:

  • materialele din care sunt confecţionate bateriile: cele mai indicate sunt inoxul şi alama; inoxul este varianta cea mai potrivită, care durează peste timp, fără ca particularităţile apei să afecteze bateria;
  • cartuşul bateriei: ai de ales între cartuş ceramic şi din teflon; cel ceramic nu se zgârie uşor şi este mult mai rezistent.

Acestea sunt doar câteva aspecte funcţionale şi estetice de care să ţii cont, atunci când alegi bateriile pentru baie. Mergi pe variante sigure, care să îţi ofere o baie practică din toate punctele de vedere, dar şi un design original.

Sursa foto: Shutterstock



Recente pe Ok! Magazine

Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, Profimedia (2) jpg
Sydney Sweeney, Profimedia (2) jpg
Sergiu Celibidache, profimedia 0418277397 jpg
FotoJet (66) jpg
Emily Ratajkowski  sursa foto   Instagram jpg
Marian Godină   arhiva personală (3) JPG
FotoJet (67) jpg
Machiaj mireasa jpg
   Carmen Brumă a terminat sesiunea și e fericită că se pregătește de vacanță
John Zambetti și Jane Seymour, Profimedia (1) jpg
Katy Perry Justin Trudeau, Profimedia (2) jpg

Parteneri

Mihail Misustin FOTO EPA-EFE
image png
Ciprian Ciucu la Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti FOTO Inquam / George Călin
PNL CONGRES 7 FOTO INQUAM Photos Octav Ganea
Rares Bogdan Foto Facebook jpg
Ciudad de Mexico foto unsplash jpg
crimeea benzinarie jpg
image png
judecatori magistrati bani venituri pensii shutterstock