Cum arată acum fiica lui Frank Sinatra, Nancy

Actualizat:
1 nancy deschidere jpg jpeg

Luna trecută, Nancy Sinatra, fiica cea mare a legendarului artist, a împlinit 80 de ani

Dintre cei trei copii ai lui Frank Sinatra (pe care i-a avut în căsnicia cu prima soţie, Nancy Barbato), Nancy a fost singura care i-a călcat pe urme în domeniul muzical. Cea care a avut acest curaj, dat fiind că nu este uşor să vrei să evoluezi muzical şi să-ţi faci un nume în umbra marelui Sinatra. Primii paşi i-a făcut chiar alături de el, apărând din 1959 la televiziune împreună cu celebrul său tată. Ulterior, a semnat contract chiar cu casa de producţie a tatălui ei, Reprise Records. Rezultatul a fost succesul în Europa şi Japonia - America încă îi rezista. Şi abia după 1966, când a lansat nemuritorul hit Theese Boots Are Made For Walking, Nancy a reuşit să-i cucerească şi pe americani. Un an mai târziu, piesa înregistrată înn duet cu tatăl ei, Somethin' Stupid, i-a cucerit definitiv. Cu o carieră reuşită, Nancy a ales, în schimb, o viaţă liniştită. a fost căsătorită de două ori: cu Tommy Sands, din 1960 în 1965, şi cu Hugh Lambert, din 1970 până la moartea lui, în 1985. Cu Hugh, Nancy are două fiice - Angela şi Amanda, care au primit moştenire fiecare câte un milion de dolari de la faimosul lor bunic.

nancy gettyimages 481429936 jpg jpeg
nancy sinatra gettyimages 465312364 4 jpg jpeg

Foto: Getty Images, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg