Cum arată Crăciunul la Curtea Regală suedeză?

Actualizat:
prinsessan estelle2  z jpeg

Este vorba de pregătirile pe care la fac Prinţesa Victoria şi Prinţul Daniel ai Suediei, pentru ca micuţa lor fiică, Prinţesa Estelle, să-l aştepte pe Moş Crăciun cum trebuie. Într-un clip postat de familia regală suedeză

Este vorba de pregătirile pe care la fac Prinţesa Victoria şi Prinţul Daniel ai Suediei, pentru ca micuţa lor fiică, Prinţesa Estelle, să-l aştepte pe Moş Crăciun cum trebuie.

Într-un clip postat de familia regală suedeză pe YouTube, prinţesa în vârstă de doi ani poate fi văzută ajutându-şi părinţii să împodobească pomul de Crăciun şi urându-le supuşilor săi „Sărbători fericite“.

image

În clip, Estelle apare îmbrăcată într-o rochiţă de sezon, cu un imprimeu cu motive scandinave şi doi reni simpatici, iar în păr are o fundiţă roşie foarte drăgălaşă.

Săptămâna trecută, Estelle a ajutat-o pe mama sa la primirea bradului de Crăciun în Palatul Regal din Stockholm. Cele două viitoare regine s-au întâlnit, cu acea ocazie, cu studenţii de la Facultatea de Agricultură, cei care le-au oferit bradul ce tronează acum în salonul regal.

Dar să vedem clipul special, de Crăciun, al Prinţilor Victoria, Daniel şi Estelle!



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg