Cum arată în prezent actriţele din Sex and the City?

30 septembrie, 2015
satc jpeg

Vă amintiţi cu siguranţă de serialul care s-a difuzat între anii 1998-2004, şi care spunea povestea a patru femei care se luptau din răsputeri să combată tabuurile legate de viaţa sexuală. În lupta pentru găsirea iubirii perfecte, Carrie (Srah Jessica Parker), Samantha (Kim Catrall), Miranda (Cynthia Nixon) şi Charlotte (Kristin Davis) aveau să întâlnească numeroase hopuri, cărora, însă, le fac faţă cu brio.

image

Ei bine, ultimul episod filmat pentru acest serial, dacă e să nu luăm în calcul cele două filme ieşite în 2008, respectiv 2010, s-a filmat în 2004. De atunci, nu s-a mai auzit mare lucru despre cele patru actriţe, aşa că ne-am gândit să le căutăm şi să vedem ce mai fac îndrăgitele actriţe din ”Sex and the City”.

image

Sarah Jessica Parker este cea care i-a dat naştere personajului Carrie Bradshaw, jurnalista din respectivul serial. În serial, Carrie încearcă să descifreze dedesubturile sexului şi ale ritualului întâlnirii într-un scop mai degrabă jurnalistic. În realitate, Sarah a avut parte de câteva relaţii de lungă durată, printre care una cu actorul Robert Downey Jr., dar care, însă, s-a terminat după şapte ani din cauza problemelor pe care Robert le avea cu drogurile. Din momentul despărţirii de acesta şi până în 1997, când Sarah l-a cunoscut pe actualul soţ, actriţa a mai avut câteva relaţii, însă niciuna notabilă. Revenind la soţ, pe numele lui Matthew Broderick, acesta a cucerit-o iremediabil pe Sarah, făcând-o să spună ”da” într-o sinagogă, ambii fiind consideraţi ”din punct de vedere cultural” evrei.

image

În 2002, Sarah Jessica Parker l-a adus pe lume pe primul copil al cuplului, băieţelul James Wilkie Broderick.

image

În 2009, Sarah şi Matthew au devenit din nou părinţi, graţie unei mame surogat, care le-a adus pe lume pe gemenele Marion Loretta Elwell şi Tabitha Hodge.

Din anul 2008, Sarah şi soţul său locuiesc în New York alături de cei trei copii ai lor, însă îşi petrec destul timp şi-n casa lor din County Donegal, Irlanda, acolo unde şi-a trăit copilăria Matthew.

image

În prezent, Sarah Jessica Parker are 50 de ani, şi se ocupă îndeaproape de deja-brandul său de pantofi ”Collection SJP”, contul său de Instagram fiind martor la succesul ei în domeniul fashion.

image

Rolul Samanthei Jones din SATC i-a adus lui Kim Cattrall recunoaşterea şi chiar un Golden Globes în anul 2002. În film, Kim a jucat rolul unui PR Manager, care avea un palamares impresionant de bărbaţi, însă în realitate Kim se plânge că tocmai acel rol a făcut-o să aibă probleme cu bărbaţii care au intrat în viaţa ei la un moment dat.

image

În prezent, Kim are 59 de ani şi este o figură destul de activă în showbizul american. Locuieşte în East Hampton, New York, într-o vilă impresionantă, deşi are cetăţenie canadiană şi britanică.

image

Kim a avut trei soţi, de ultimul divorţând în anul 2004. Asemenea personajului pe care l-a interpretat, Kim nu are copii şi nici nu-şi doreşte.

image

Miranda Hobbes este avocata de succes, care deşi este întotdeauna în continuarea unei iubiri perfecte, nu ar recunoaşte asta niciodată. Rolul jucat maiestos de Cynthia Nixon, i-a adus acesteia recunoaşterea şi un premiu Emmy în 2004.

image

Însă, dacă e să fim sinceri, viaţa reală a actriţei este şi mai interesantă decât rolul pe care l-a jucat.

În realitate, Cynthia Nixon a fost căsătorită cu Danny Mozes din 1988 şi până în 2003. Cei doi au împreună doi copii: o fetiţă pe nume Samantha (născută în 1996) şi un băieţel, pe nume Charles Ezekiel (născut în 2002).

image

La un an de la despărţirea de soţul ei, Cynthia şi-a găsit iubirea în braţele altei... femei. În 2004, Cynthia a cunoscut-o pe Christine Marinoni, cu care s-a logodit cinci mai târziu. Şi cum relaţia celor două a evoluat normal, au decis ca în mai 2012 să se căsătorească.

image

În 2006, Nixon a depistat că suferă de cancer mamar. Iniţial, actriţa a dorit să ascundă acest lucru, însă în 2008 a recunoscut public şi a devenit un membru activ în lupta împotriva cancerului mamar.

image image

Kristin Davis a jucat-o pe romantica Charlotte York, care îşi dorea cu disperare să se căsătorească şi să aibă copii.

image

Ei bine, în viaţa reală, Kristin nu s-a căsătorit niciodată şi nici a avut relaţii amoroase, despre care presa să ştie. Are o fetiţă, însă, pe care a adoptat-o în 2011, pe nume Gemma Rose Davis.

image

Din păcate, Kristin s-a luptat multă vreme cu alcoolismul: ”Alcoolul mă elibera. Eram foarte timidă şi nu voiam să ies din carapacea mea. Beam din acelaşi motiv din care şi jucam: voiam să simt lucruri, să mă exprim şi să fiu liberă.”  Din fericire, de la vârsta de 22 de ani, Kristin nu a mai căzut în patima alcoolului.

image

În 2004 a devenit ambasadorului unei organizaţii care luptă împotriva sărăciei.



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg