Cum arată Maria Băsescu la aproape 70 de ani. Ce cochetă este încă fosta Primă Doamnă a României

Actualizat:
5 traian basescu si maria basescu la nunta jpg jpeg

A fost Prima Doamnă a României, o prezenţă extrem de delicată şi de rafinată! Despre Maria Băsescu este vorba, cea care se apropie curând de vârsta de 70 de ani. Soţia lui Traian Băsescu îşi dedică tot timpul soţului, dar şi celor patru nepoţi pe care îi adoră!

Maria Băsescu este una dintre cele mai discrete Prime Doamne ale României. Traian Băsescu a fost preşedintele României timp de 10 ani, din 2004 în 2014, iar ea a stat la dreapta lui mereu, fiind o femeie elegantă, rafinată, care rar lua cuvântul în public. Maria Băsescu a impresionat mereu prin calmitatea sa şi bunul gust.

Maria Andruşca şi Traian Băsescu s-au cunoscut la Constanţa. El era la Institutul de Marină, iar Maria la Şcoală de Tehnică Comercială din Constanţa. După ce s-au căsătorit, au venit repede pe lume şi cele două fete, Ioana şi Elena, pentru care Maria Băsescu a fost şi tată şi mamă, cât timp soţul i-a fost plecat pe mare. În acea perioadă, aceasta avea câteva regrete.

"Ne-am dorit foarte mult să avem un băieţel, dar dacă soţul a fost mai mult plecat... nu s-a întâmplat", a declara Maria Băsescu. Iată ce rapid au trecut anii, aceasta a împlinit pe 6 septembrie 69 de ani. Este fericită alături de soţul sa, Traian Băsescu, dar şi de nepoţii săi, trei din partea Elenei Băsescu şi unul din partea Ioanei. Este o bunică cu normă întreagă, petrece timp cu micuţii, ea fiind cel care îi răsfaţă.

Familia i-a sărbătorit recent ziua de naştere, dar şi ziua de nume. Maria Băsescu arată bine la aproape 70 de ani, are un chip luminos şi este foarte cochetă. Elena, fiica cea mică, a postat imagini cu mama în mediul online şi a scris: "La mulţi ani tuturor celor care astăzi aniversează ziua numelui! Mariilor, Marianilor, Marinelor şi Marinilor, tuturor vă doresc multă sănătate, bucurie şi linişte alături de cei dragi vouă! La mulţi ani şi tot binele din lume şi celei mai iubite mame şi bunici!" Priviţi GALERIA FOTO!

6 traian basescu si familia jpg jpeg

Conform capital.ro, Maria Băsescu a fost casnică timp de 37 de ani. Într-un interviu acordat cu mai mulţi ani în urmă, Maria Băsescu recunoştea că regretă faptul că a ajuns casnică: „De 15 ani sunt casnică. Nu am fost aşa dintotdeauna. Când m-a cunoscut soţul meu lucram în turism, pe Litoral. Şi imi plăcea foarte mult, pentru că totdeauna mi-a plăcut societatea, oamenii. Să fie mulţi oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereţi. Am stat foarte mult singură. Regret ca n-am mai putut lucra. V-am spus, îmi plăcea compania, agitaţia. Oricum, acum e prea târziu. După o pauza de 15 ani e greu să-ţi reiei activitatea. Mi-am ieşit din mână, cum se spune.” De aceea, soţia fostului preşedinte primeşte o pensie extrem de mică. Din declaraţiile de avere şi de interese depuse de Traian Băsescu în luna iulie 2019, reiese că Maria Băsescu a încasat, pentru ultimul an fiscal încheiat, de la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, o pensie totală de numai 1.720 de lei (ceea ce ar însemna circa 143 de lei/lună).

Maria Băsescu a avut totuşi un job, începând cu luna februarie 2017. Ea a ocupat postul de administrator al terenului agricol de 290 de hectare din comuna Nana deţinut de fiica sa, Ioana Băsescu, de profesie notar. Pentru acest post, Maria Băsescu primea un salariu de 5.000 de lei/lună, astfel că în 2019 a încasat 15.000 de lei, având în vedere că acest contract s-a încheiat la data de 1 aprilie.

Cum arăta Maria Băsescu în trecut, ca tânără mamă

O fotografie din arhiva familiei fostului preşedinte, cu soţia şi fetele lui, face furori pe Instagram. Elena Băsescu a scotocit prin albumul cu amintiri şi a scos de la naftalină o fotografie alb-negru cu mama sa în tinereţe, când ea şi sora ei, Ioana, erau micuţe. Cu părul lung, uşor ondulat şi prins într-o coadă de cal, Maria Băsescu era foarte tânără şi frumoasă şi se vede cu ochiul liber cum trăsăturile chipului său au fost transmise mai departe Elenei şi Ioanei.

Ca soţie de ofiţer de marină, aceasta s-a dedicat creşterii fiicelor sale, lăsând serviciul din Turism şi pasiunea pentru desen deoparte.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg