Cum arată soţia lui Victor Ciutacu şi cum a început povestea lor

Actualizat:
4 victor8 jpg jpeg

Când nu apare pe sticlă, la RTV, Victor Ciutacu îşi găseşte liniştea în mijlocul familiei. Soţia lui, Mana, şi fiul lor, Vlad, care acum studiază în străinătate, întregesc acest tablou. Într-o lume în care toată lumea etapează, cei doi au ales să îşi trăiască dragostea într-o discreţie totală.

„Tot timpul am fost discretă. Şi nu pentru că mi-am impus. Pur şi simplu. Am avut toate ocaziile din lume să nu stau în umbră. Dar am ieşit doar când nu se putea altfel, când asta era soluţia de avarie. Comunicator fiind (şi purtător de cuvant, o vreme) am preferat să vorbesc numai despre brand, produs, serviciu, companie. Ştiu că, în lumea de azi, nu se face aşa. Nu se face doar aşa ceva. Mai ales, într-o asemenea poziţie fiind….Se face mult PR personal, se doreşte notorietate. Meniul zilnic al multora e compus din notorietate, recunoaştere, imagine”, scria soţia lui Ciutacu, la un moment dat, pe blog.

1 ciutacu1 jpg jpeg

Povestea lor a început în timpul facultăţii.

“Am fost colegi la facultate, iar ulterior, după examenul de licenţă, ne-am căsătorit. A fost o cununie civilă banală şi modestă. Nuntă nu am avut la momentul respective, pentru că socrul meu murise de mai puţin de un an, iar preceptele religioase interzic astfel de ceremonii. A fost o cununie civilă care s-a desfăşurat la mine acasă, la Sinaia, la care au participat câţiva prieteni şi câteva rude. Nunta religioasă a venit mult mai târziu, când copilul nostru era deja mare. Nici atunci nu a fost o nuntă propriu-zisă. A fost o ceremonie religioasă generată de faptul că trebuia să cununăm un cuplu de tineri. Ulterior, ne-am dus la un restaurant de-al unui prieten, pe malul unui lac, şi ne-am simţit foarte bine, ca nişte oameni la un chef, nu ca la o nuntă”, spunea Victor Ciutacu pentru DC News.

2 ciutacu3 jpg jpeg

Nu a existat nici măcar o cere specială în căsătorie, pentru că totul a venit de la sine.

“A fost o chestie care a decurs firesc. Am fost colegi de facultate, am stat mai tot timpul împreună şi, după ce am terminat facultatea, întrebarea a fost: când ne căsătorim? Nu a fost cu momente romantice şi cu cai albi”, spunea Ciutacu.

Fericirea lor e astăzi deplină, iar de curând au bifat 26 de ani de mariaj. “Acum 26 de ani, doi (aproape) copii s-au dus la Sinaia să-şi comande verighete; între timp, au ajuns la al cincilea rând, le au pe toate acasă. Peste alţi doi ani (şi ceva), au făcut un copil”, a fost mesajul pe care prezentatorul l-a scris atunci pe o reţea de socializare.



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png