Cum arată Tom Hanks la două luni de când a fost infectat cu coronavirus. Actorul încă se protejează

Actualizat:
1 tom hanks coronavirus jpg jpeg

Au trecut două luni de când Tom Hanks şi soţia sa, Rita Wilson, au dezvăluit că au fost infectaţi cu coronavirus. Actorul a apărut acum, încă poartă accesorii de protecţie. 

În data de 11 martie, în urma unei postări pe Instagram, întreaga lume a aflat chiar de la actor că vor fi băgaţi în carantină în urma nefericitului diagnostic. Cei doi se aflau în Australia, unde Tom Hanks filma pentru producţia despre viaţa lui Elvis Presley. Ei au fost primele vedete depistate pozitiv la testul făcut pentru coronavirus. La acel moment, multe producţii au fost puse pe hold, pentru a evita propagarea pandemiei.

Tom şi Rita au vrut să se afle de la ei şi au postat în martie următorul mesaj pe Instagramul actorului: “Bună, prieteni! Rita şi cu mine ne aflăm în Australia. Ne simţeam puţin obosiţi, ca şi cum am fi răciţi şi cu nişte dureri în corp.” Apoi actorul a descris simptomele prin care a trecut până să îşi dea seama că este grav: “Am avut amândoi nişte frisoane sporadice. Dar şi episoade de febră. Şi ca să fim corecţi, aşa cum e nevoie în acest moment, dată fiind situaţia mondială, am fost testaţi pentru coronavirus şi am fost depistaţi pozitiv.”

Iată că acum, la aproximativ două luni de atunci, actorul a apărut pe străzile din Los Angeles. Tom Hanks încă se portejează de coronavirus şi a ales să poarte o mască făcută într-o eşarfă simplă, verde. A purtat-o peste nas şi peste gură, abia a putut fi recunoscut. Acesta a renunţat la mănuşile de protecţie, dar, cu siguranţă, ştie cum să se ferească de bacterii, de viruşi. 

Priviţi în imaginile din galeria foto apariţia actorului Tom Hanks.

Viaţa lui Tom Hanks după infectarea cu coronavirus

Tom Hanks a vorbit în interviul pentru postul de radio The National Defense că avea dureri mari, obosea foarte repede şi dormea ca să îşi revină. Nu mai făcea nici sport: „După 12 minute, eram epuizat. Mă întindeam în patul de spital şi dormeam”, a povestit actorul.

„A venit un medic din spital să mă vadă şi i-am spus: «Mi s-a întâmplat ceva ciudat. Am încercat să fac exerciţii de stretching şi la sol şi nu am putut să fac nici măcar jumătate». S-a uitat la mine prin ochelarii ei, ca şi cum i-ar fi vorbit celei mai stupide persoane de pe Pământ, şi mi-a spus: «Suferiţi de COVID-19»”, a mai zis e.

Se pare că soţia, Rita Wilson, a avut dureri mai mari: „ Era foarte obosită, a avut dureri mari, a simţit un disconfort atât de mare încât nu dorea să fie atinsă”.

Foto: Profimedia, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Iulia Vântur pe covorul roșu de la Cannes   FOTO capturi Instagram jpg
Demi Moore, GettyImages (16) jpg
Pam Grier, Profimedia (2) jpg
Sabrina Carpenter  foto   profimedia 1036749425 jpg
FotoJet (66) jpg
Cannes 2 jpg
Alexandra Căpitănescu   FOTO Dana Marin mare1 jpg
iepurași Playboy  foto   Profimedia jpg
George și Amal Clooney, invitații Regelui,  Profimedia (1) jpg
Andreea Gherasim, Bianca Brad, Sabina Iosub invitate la garden party la Palatul Elisabeta (1) jpg
andreea sandel balan  jpg
faraon  foto   profimedia 0418508554 jpg
FotoJet (66) jpg
Otniela Sandu   FOTO Radu Enache (3) jpg
Îngerii lui Charlie atunci și acum foto getty images jpg
Ioan Isaiu (1) jpg
Gravidă Pixabay jpg
Angelina Jolie  Profimedia jpg