Cum arată vila luxoasă în care Jane Fonda a locuit cu Richard Perry

Actualizat:
jane fonda house jpeg

Jane Fonda este una dintre cele mai cunoscute actriţe de la Hollywood, iar la cei 80 de ani ai săi se poate mândri cu o avere colosală, aşa că locul în care trăieşte nu poate fi altcumva decât unul plin de opulenţă.

image

Recent, diva şi-a vândut casa din Beverly Hills, iar suma pe care a primit-o este una imensă. Vila luxoasă a fost tranzacţionată la 8,5 milioane de dolari şi pe bună dreptate, căci este raiul pe pământ. Jane a cumpărat casa în anul 2012 împrună cu fostul său partener, Richard Perry, acesta fiind cuibuşorul lor de nebunii şi locul în care cei doi au avut cele mai frumoase amintiri: "acesta este locul în care puteam trăi fericiţi".

Proprietatea de lux se întinde pe o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, iar terenul din preajma casei este enorm, de peste 3300 de metri pătraţi, casa fiind dotată cu o mulţime de facilităţi precum sală de fitness, piscină încălzită cu energie solară, şemineu şi ferestre UV cu geam dublu.

De curând, actriţa, care s-a despărţit de Richard Perry după opt ani petrecuţi împreună, în ianuarie 2017, a decis să renunţe şi la casa în care a trăit momente de neuitat alături de partenerul său. Iniţial listase proprietatea la 12, 99 de milioane de dolari, dar cum nu a reuşit să-şi atragă cumpărători, a decis să lase din preţ.

Iată cum arată vila pe care Jane a vândut-o până la urmă cu 8,5 milioane de dolari!

Foto: Trulia



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg