Cum i-a salvat iubita viața lui Antonio Banderas? Actorul spune: ”Infarctul a fost o binecuvântare”

Antonio Banderas, Getty (2) jpg

Antonio Banderas, mărturie tulburătoare: ”Infarctul a fost cel mai bun lucru din viața mea” Cum i-a salvat viața iubita sa?

Uneori, în viață, lucrurile bune sub o formă pe care n-ai recunoaște-o. Ba poate chiar ai lua-o ca pe un semn rău. Cum ar fi, boala.

De multe ori, boala este doar un semnal că ceva este foarte dezechilibrat în corpul nostru, este un semnal de alarmă să schimbi ceva urgent. Stilul de viață sau modul în care gândești. Căci și gândurile pot fi foarte otrăvitoare.

La ora bilanțului, Antonio Banderas este recunoscător problemelor avute căci, spune actrorul, l-au făcut să-și schimbe viața.

În 2017, starul ”Desperado” a suferit un infarct, despre care spune că l-a ajutat să reprioritizeze lucrurile importante din viață. ”Am înțeles că a fost unul dintre cele mai bune care mi s-au întâmplat în viață.”, spune el. ”Fiindcă atunci am înțeles că lucrurile importante, cele care contează cu adevărat nu sunt cele pentru care ne stresăm zilnic. Tocmai, acelea, paradoxal, sunt fără importanță.”, a adăugat Antonio Banderas cu înțelepciunea omului trecut prin viață.

Declarațiile le-a dat în exclusivitate PageSix. Atunci a fost momentul cheie când a înțeles că familia se află pe podium, când vine vorba de lucrurile importante. Fiica Stella, pe care o are cu actrița Melanie Griffith, prietenii, familia și vocația sa de actor sunt cele mai importante lucruri din viața sa, le-a conștientizat. ”Restul erau banale, lucruri cărora le dădeam importanță degeaba.”, a conștientizat actorul.

Antonio Banderas are acum 62 de ani, iar în ianuarie 2017 a suferit un infarct. La vremea respectivă, actorul a lăudat-o pe iubita sa Nicole Kimpel, despre care a spus că i-a salvat viața atunci când a reacționat rapid și i-a administrat o aspirină.

În luna martie a acelui an, a mărturisit că infarctul nu a fost grav și nu i-a lăsat sechele, cu toate acestea, a trecut printr-o intervenție chirurgicală, în care medicii i-au montat trei stenturi.

”Nu a fost așa dramatic cum s-a scris.”, a dezvăluit Antonio Banderas, care e de părere că presa exagerează mult.

Nicole Kimpel a fost însă personajul cheie, care nu s-a pierdut cu firea și a știut să-i dea rapid o aspirină, în timpul atacului de cord suferit de marele actor.

Starul a mai mărturisit că obișnuiește să privească viața cu bunăvoință și nu se lasă pradă depresiei: ”La mine depresia ține 5 minute, după care îmi revin rapid.”

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg