Cum îşi trăieşte viaţa discret, în Spania, Viggo Mortensen, fostul sex-simbol al anilor '90?

1 aprilie, 2019
1 gettyimages 73731557 jpg jpeg

Un poster-boy al anilor ‘90 şi un star pentru care celebritatea se scrie după alte reguli a luat din nou, cu asalt, Cetatea Filmului. 

După ce toată această agitaţie se va fi stins, actorul va reveni la viaţa lui discretă din Spania, ţară care l-a adoptat de atâţia ani L-am regăsit cu un rol mai în forţă ca niciodată în filmul „Green Book“. Şi cine s-ar fi aşteptat ca un nordic rafinat să intre aşa de bine în pielea unui italianul din topor, încât să se lase cu o nominalizare la Oscar? Fie, nu este vorba chiar de un nordic get-beget, ci de un newyorkez pe jumătate danez, după tatăl Viggo Peter Mortensen Sr., pe jumătate american după mama Grace Gamble. Dar, mai corect spus, chipeşul actor ajuns la vârsta de 60 de ani este un mix exotic al tuturor ţărilor prin care a trăit perioade mai lungi sau mai scurte de timp: SUA, Venezuela, Argentina şi Spania.

gettyimages 672278296 jpg jpeg

Am putea spune, fără să exagerăm, că prima parte a vieţii actorului a fost definită de mutarea de pe-un continent pe altul, alături de părinţii lui. Din Manhattan, tânărul Viggo a migrat în însorita Argentină, acolo unde tatăl lui şi-a deschis o afacere cu o fermă de pui şi unde viitorul actor a făcut şcoala primară, ajungând să vorbească spaniola fluent. După ce părinţii lui au divorţat pe când Viggo avea 12 ani, acesta şi-a urmat mama în oraşul Watertown din statul New York. Mai târziu, după ce a absolvit colegiul şi-nainte de a se dedica actoriei, Viggo a făcut un pit stop în ţara natală a tatălui său, Danemarca. Îşi căuta un scop în viaţă, prin poezie şi literatură. În 1982, Viggo s-a îndrăgostit şi s-a întors la New York alături de iubita lui de-atunci, sperând la o poveste de dragoste de durată şi la o carieră de scriitor. N-a avut parte nici de una, nici de alta şi a trebuit să se mulţumească cu munci sezoniere, în baruri şi cluburi. Azi, îl găseşti în Madrid, unde trăieşte împreună cu partenera sa, actriţa spaniolă Ariadna Gil (50). Cu actoria, actorul cu o pereche superbă de ochi albaştri n-a început chiar devreme. Primul lui rol demn de luat în seamă a venit pe când el avea 27 de ani, şi anume cel al un fermier Amish în thrillerul „Witness“, alături de Harrison Ford. Era anul 1985.

De-abia în 1999, pe când Mortensen ajunsese deja la 40 de ani, a venit rolul care l-a propulsat în galaxia starurilor internaţionale. Este vorba de celebrul Aragorn din trilogia fantastică „Stăpânul Inelelor“, parte care i-a revenit blondinului după ce regizorul Peter Jackson s-a răzgândit asupra actorului distribuit iniţial în acest rol, Stuart Townsend. “N-aş fi aici şi cu siguranţă că faţa mea n-ar fi pe un poster de revistă, dacă n-ar fi vorba de succesul filmului «Lord of the Rings». E o realitate: film bun, bani, viaţă”, recunoaşte Viggo. Actorul care a adunat trei nominalizări la Premiile Oscar, de-a lungul vieţii, a fost, cum spuneam mai sus, desoebit de firesc şi credibil în rolul şoferului italo-american Tony Lip, care trebuia să-l conducă de la un concert la altul pe clientul lui de culoare, interpretat de Mahershala Ali. N-a fost să fie Oscarul pentru această interpretare din „Green Book“, dar Viggo a avut parte de susţinerea iubitei sale mândre, Ariadna Gil, care l-a însoţit pe covorul roşu al galei, pentru prima dată în cei 13 ani de relaţie.

gettyimages 1131942938 jpg jpeg

Şi n-a fost singura membră a familiei actorului care i-a stat aproape lui Viggo în acest sezon al premiilor de mare succes pentru el. Henry Mortensen, fiul în vârstă de 31 de ani al starului şi la rândul lui actor (prea puţin cunoscut, însă), a fost nelipsit de lângă tatăl lui. Din păcate, alăturarea cu fermecătorul lui părinte nu i-a făcut nicio favoare acestui Henry plinuţ, deloc chipeş şi cu un păr prea lung pentru a fi vreodată cool. Henry este fructul mariajului actorului cu Exene Cervenka, solista trupei de muzică punk X, din California, un mariaj destul de îndelungat, din 1987 până în 1998. Şi unul destul de greu de înţeles, între un actor atât de chipeş şi de dorit la Hollywood şi o femeie destul de dezordonată în ţinută şi nici pe departe frumoasă. Dar iubirea nu ţine doar de aspectul fizic, nu-i aşa?

Oricum, faptul că era bărbat însurat şi cu copil mic acasă nu l-a impiedicat pe actor să calce şi strâmb, şi anume să aibă o aventură, în 1997, cu superba actriţă Josie Bissett, cunoscută pentru rolul lui Jane Mancini din serialul „Melrose Place“. O altă frumuseţe despre care s-a zvonit că nu i-a rezistat actorului este nimeni alta decât Gwyneth Paltrow, partenera lui din filmul „O crimă perfectă“, cu care Viggo s-ar fi încurcat amoros tot în 1997. Divorţul care a venit în 1998 a fost un pas firesc după toate aceste aventuri. Din 2009, Mortensen îi este fidel unei singure femei, spanioloaica Ariadna Gil. O relaţie care s-a construit, însă, pe bazele a două infidelităţi: cea a lui Gil faţă de soţul ei de-atunci, regizorul şi scenaristul David Trueba, tatăl copiilor ei, Violeta şi Leo, şi cea a lui Viggo faţă de femeia cu care se iubea în acea perioadă.

profimedia 0348129172 jpg jpeg

Dar să trecem peste acest început mai puţin ortodox şi să ne concentrăm asupra prezentului pe care cei doi actori născuţi pe continente diferite şi-l trăiesc liniştit şi discret în Madrid, acolo unde pot fi văzuţi deseori plimbându-se agale pe străzi, fără să fie deranjaţi de paparazzi. Asta şi pentru că cei doi au o ţinută atât de modestă, încât puţini purtători de bliţ îşi dau seama că au în faţa lor două superstaruri. Sau fie, un superstar şi o actriţă binecunoscută în Spania natală. “Nici nu am ce să le dau, nu mă găsesc destul de interesant pentru a mă fotografia”, spune şi Viggo, actor care mărturiseşte că foarte rar este recunoscut şi acasă, în America, acolo unde îşi permite să meargă cu metroul fără să fie deranjat. Mai spuneam despre Viggo că este un tip extrem de rafinat, interesat de toate genurile de artă. Poet, fotograf, pictor şi muzician, Mortensen este şi un scriitor dedicat, deţinător al unei mici edituri din Santa Monica, Perceval Press, pe care a fondat-o în 2002, cu banii câştigaţi din seria “The Lord of the Rings”. Iar în Cetatea Filmului, este un tip de actor pe cale de dispariţie. Unul care munceşte pro bono pentru binele filmului în care joacă şi care nu se dă în lături să călătorească prin toată ţara, pentru interviuri (acolo unde se prezintă cu propriul serviciu pentru ceai) şi evenimente de promovare.

Mai mult, Viggo s-a oferit să dubleze unele dintre filmele sale în limbile pe care le stăpâneşte perfect, spaniola şi franceza, şi asta fără să aibă pretenţia de a fi plătit în plus. Este ca un favoare pe care o face admiratorilor muncii lui şi o face cu plăcere. "Am o etică a muncii. Dacă spun că o să fac ceva, voi face acel lucru." Ce s-ar fi ales de nonconformistul Viggo dacă n-ar fi dat lovitura în actorie? Viaţa lui s-ar fi derulat, în cea mai mare parte, aşa cum se desfăşoară în prezent. „Aş fi făcut ce fac oricum, şi azi: aş fotografia, aş picta, aş pescui, călători, citi, scrie, găti, planta copaci. Aş încerca să mă înţeleg bine cu oamenii şi cu animalele, aş avea grijă cu focul în spaţii deschise, aş învăţa de la natură şi aş lăsa locurile în care campez în aceleaşi condiţii sau chiar mai bune decât le-am găsit.“ O viaţă destul de plină, başca cu micile bucurii ale vieţii. Cum să nu-ţi placă de Viggo?

Foto: guliver/getty images; profimediaimages.ro



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg