Cum l-au sărbătorit pe Donald Trump copiii lui?

Actualizat:
tiffany jpeg

Membrii familiei Trump s-au reunit pentru a-l sărbători pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, miercuri noapte. Donald Trump a fost în centrul atenţiei în cadrul unei petreceri organizate la Casa Albă de către soţia sa, Melania Trump.

Trump şi cei doi nepoţi din partea fiului Donald Trump Jr.

Înconjurat de toţi cei cinci copii, dar şi de nepoţii din partea lor, Donald Trump şi-a sărbătorit cu fast împlinirea celor 71 de ani în cadrul primei petreceri date de soţia sa, Prima Doamnă a Americii, de când s-a mutat la Casa Albă.

Înainte de petrecerea aceasta, cei cinci copii ai lui Donald, dar şi soţia sa, s-au întrecut în urări virtuale. Melania a fost cea care a postat o fotografie pe care stătea scris mesajul ”La mulţi ani, Domnule Preşedinte”, urându-i, tototdată, toate cele bune soţului ei: ”Sper că cina aniversară a fost una reuşită. La mulţi ani, încă o dată, Preşedinte Trump”.

Urarea Melaniei

Şi fiica cea mare a lui Donald a postat pe reţelele de socializare astfel de mesaje. ”M-am bucurat să fiu alături de familia noastră, în seara aceasta, la minunata cină organizată de Prima Doamnă în cinstea tatălui meu”, este mesajul care a însoţit o fotografie în care apare Ivanka, soţul ei, Jared Kushner, dar şi cei doi copii ai lor, Arabella şi Joseph.

Ivanka şi familia ei la aniversarea tatălui său

Ulterior, Ivanka a făcut publică şi o fotografie din trecut, ocazie cu care i-a urat toate cele bune tatălui ei: ”La mulţi ani, incredibilului meu tată. Sper ca anul acesta să fie cel mai bun de până acum”.

Ivanka şi Donald Trump

Şi Tiffany, fiica cea mică a lui Donald, a distribuit un mesaj pentru tatăl său: ”La mulţi ani, tată. Te iubesc”, s-a mulţumit aceasta să scrie public.

Tiffany şi Donald Trump

Eric, în schimb, i-a făcut o urare plină de entuziasm: ”La mulţi ani, tată! De-abia aştept să te sărbătoresc în seara aceasta!”.

Eric Trump, alături de soţia sa însărcinată, la aniversarea tatălui său

Familia lui Donald Trump Jr.

Cât despre fiul cel mare al lui Donald, respectiv Donald Trump Jr., acesta a postat o imagine cu familia sa în faţa Casei Albe, care era urmată de mesajul: ”O seară minunată, l-am vizitat pe Donald Trump de ziua lui cu Vanessa, Kai şi Donnie. Mereu e uimitor să-l vedem pe el în noua postură”.

Donald Trump Jr la aniversarea tatălui său

foto: twitter



Recente pe Ok! Magazine

WALKER, TEXAS RANGER (1993)   CHUCK NORRIS  jpeg
FotoJet (70) jpg
Vedete la Vanity Fair Oscar Party Getty Images jpg
Christina Aguilera   profimedia 0670474867 jpg
andi moisescu facebook jpg
Anca Sigartău la podcastul Magic Life realizat de Liana Stanciu   captură de ecran (1) png
Actor Val Kilmer, GettyImages (1) jpg
Sting  foto   profimedia 0816146788 jpg
Kate Hudson, apariție rară alături de fiul Ryder, Profimedia (2) jpg
Elena Cârstea în 2026 (1) jpg
FotoJet (67) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png
teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg