Cum le răspunde Călin Goia criticilor săi

Actualizat:
voltaj raspunde acuzatiilor jpeg

A fost în culmea fericirii atunci când, împreună cu trupa Voltaj, a reuşit să câştige finala naţională a concursului Eurovision. Dar starea euforică n-a ţinut prea mult, pentru că anumiţi „binevoitori“ au început să-l atace din toate părţile.

A fost în culmea fericirii atunci când, împreună cu trupa Voltaj, a reuşit să câştige finala naţională a concursului Eurovision. Dar starea euforică n-a ţinut prea mult, pentru că anumiţi „binevoitori“ au început să-l atace din toate părţile.

Pentru public, dar şi pentru juriu, piesa „De la capăt“ a fost cea câştigătoare. Evident că, după rezultate, au apărut şi contestatarii şi, ca un făcut, nici ediţia din 2015 n-a scăpat fără scandal.

Iată, însă, care e atitudinea lui Călin Goia, solistul trupei Voltaj, vizavi de acuzaţia că ar fi fost un aranjament ca piesa lor să fie desemnată să reprezinte România la Viena, în luna mai.

image

„Prefer să nu mă încarc cu energie negativă. Am văzut cum arată scena de la Viena. Ne-am concentrat asupra concursului şi nu am timp să mă gândesc la altceva. Nu vreau să comentez mai mult. Vreau doar să facem o figură frumoasă. Toate criticile sunt o încercare disperată de a atrage atenţia presei“, a spus Călin Goia la Antena Stars.

„Toată lumea cunoaşte situaţia României şi noi vrem să schimbăm această părere a lor. Asta e ţara noastră şi noi trebuie să o schimbăm. Piesa nu este legată neapărat de România. Este bine doar să empatizezi cu copiii părăsiţi de părinţi. Când mă pun în locul lor mie îmi vine să plâng, nu să râd, cum declara ieri Dana Dorian. Noi întotdeaua pentru publicul din România am cântat în limba română. Noi avem, totuşi, un mesaj faţă de ceilalţi concurenţi. La Viena avem cele mai bune şanse, pentru că avem un mesaj puternic“, a spus foarte încrezător solistul trupei Voltaj.

Iată şi varianta în limba engleză a piesei „De la capăt“, cu care Voltaj va reprezenta România la Viena.

Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg