Cum s-a aniversat Mircea Radu la cei 52 de ani: “Au fost excese”

Actualizat:
1 mircea jpg jpeg

Mircea Radu a împlinit în urmă cu două zile 52 de ani.

Cunoscutul om de televiziune a ales să marcheze momentul la Piatra Neamţ, acolo unde locuieşte de ceva vreme, iar tortul cu mascarpone şi căpşuni a fost vedeta aniversării. „A fost o petrecere cu o familie de prieteni. Au fost excese. Duble excese! Ziua mea de naştere coincide cu intrarea în post, iar eu ţin postul Crăciunului, aşa că au fost excese gastronomice, am băut nişte vinuri senzaţionale!... Şi aşa se face că astăzi am mâncat de dimineaţă fasole bătută cu murături, pentru că este prima zi de post”, a povestit Mircea Radu, ieri, la TVR1, la emisiunea cu „Cu capu-n zori”.

Mircea a amintit şi despre preferinţele culinare ale copiilor săi, menţionând că lui Tudor îi plac cel mai mult dulciurile, iar Clara „este mai pe stilul meu, mănâncă mai degrabă castraveciori acri. Nici mie nu prea îmi plac chestiile dulci, nici la propriu, nici la figurat, dar am avut un tort foarte bun, cu mascarpone, diverşi fulgi şi căpşuni”.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg