Cum s-au împrietenit Adi Despot şi Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye To Gravity

Actualizat:
andrei galut megastar rock jpeg
image

Andrei Găluţ este solistul trupei „Goodbye To Gravity”, care a concertat vineri, 30 octombrie, în Clubul Colectiv, internat în prezent în stare gravă în spital.

În urmă cu mai bine de opt ani, însă, arădeanul Andrei Găluţ se afla pe scena de la Megastar faţă în faţă cu liderul trupei Viţa de Vie, cel care în noaptea tragediei se afla, la rândul lui, în Clubul Colectiv.

Artistul în vârstă de 31 de ani a participat în anul 2008 la concursul muzical Megastar, difuzat la Prima TV, şi a devenit cunoscut o dată cu câştigarea celui de-al doilea sezon al emisiunii. La vremea aceea, Adrian Despot era membru al juriului Megastar, alături de Aura Uziceanu, Virgil Ianţu şi Răzvan Mazilu, şi l-a susţinut pe Andrei pe tot parcursul emisiunii, ulterior devenind buni prieteni.

Încă de atunci, Andrei Găluţ s-a declarat un împătimit al muzicii rock, însă juraţii de la Megastar l-au avertizat că răguşeala specifică rock-ului îi va afecta vocea.

Citeşte mai mult despre prietenia dintre Adi Despot şi Andrei Găluţ aici adev.ro/nxcibd



Recente pe Ok! Magazine

Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg