Cum se împarte şi pe mâinile cui ajunge averea de +300 mil. $ a lui Prince?

Actualizat:
ARCHIVES   LE CHANTEUR PRINCE EN CONCERT EN 1986 jpeg

Singura moştenire care rămâne neatinsă este… muzica – căci despre banii, obiectele şi casele lui nu putem spune acelaşi lucru.

Din contră, averea lui Prince (decedat pe 21 aprilie 2016, la 57 de ani, din cauza unei supradoze accidentale) este disputată în toate părţile, mai ales între 6 fraţi ai săi, care mai de care mai nerăbdători să se îmbogăţească. Nu mai pomenim că au existat peste 29 de pretenţii la averea de sute de milioane, din partea altor aşa-zişi fraţi şi surori…

O casă din Toronto care i-a aparţinut lui Prince //Forest Hill Real Estate Inc.

Şi casele lui Prince vor fi toate scoase la vânzare, inclusiv cele din Beverly Hills, New York şi Minnesota (în valoare de 30 mil. dolari), după ce administratorul special desemnat  (Trustul Bremer), a înaintat o cerere prin care să poată face asta la preţuri de cel puţin 90% din preţul pieţei.

Studiourile din Paisley Park (Minnesota)

Studiourile din Paisley Park (Minnesota) - interiorul este complet opus!

Printre splendidele case deţinute de Prinse se numără şi una superbă, de vacanţă, în valoare de 12 mil. dolari, din Turks and Caicos, despre care s-a aflat la scurt timp după moartea cântăreţului în aprilie, dar şi de o proprietate cu 10 dormitoare şi 10 băi, în Caraibe, pe care a cumpărat-o în 2010 - şi pe care n-a avut ocazia s-o locuiască.

Cum spuneam mai devreme, un judecător a respins cel puţin 29 de oameni care doreau o parte din averea lui Prince, pretinzând că sunt înrudiţi cu acesta – fie din partea mamei, fie din partea tatălui starului – John Nelson şi Mattie Della Shaw, amândoi morţi.

Cine a rămas?

Tyka Nelson, la Carver County Justice Center pe 2 mai 2016

Sora lui Prince, Tyka Nelson (55), cu care artistul nu s-a înţeles deloc, se pare că a fost desemnată executor al averii, dat fiind că este cea mai apropiată rudă, dar şi cea care se va bucura de obiectele care i-au aparţinut artistului şi de cântecele nelansate (în valoare de alte câteva sute de milioane de dolari…).

Dar Prince mai are rude vitrege care au dreptul la o parte egală din bani, însă nu se ştie exact care şi cum. Judecătorul care se ocupă de caz a ordonat câteva teste ADN pentru stabilirea legăturilor de sânge cu regretatul star şi abia apoi se va decide împărţirea moştenirii – despre care cei de la Reuters spun că ar ajunge la 500 mil. dolari, nu doar la 300.

Cel mai probabil, în afară de sora Tyka, cei care se vor înfrupta din bani sunt ceilalţi 5 fraţi vitregi:

Sharon Nelson (din partea tatălui)

Sharon Nelson, alături de avocatul ei Ken Abdo

Norrine Nelson (din partea tatălui)

Norrine Nelson, sora vitreă a lui Prince

John R. Nelson (din partea tatălui)

Alfred Jackson (din partea mamei)

Alfred Jackson

Duane Nelson (din partea mamei) - a murit în aprilie 2016, dar era şi el inclus în lista moştenitorilor

Omarr Baker (din partea mamei)

FOTO HEPTA



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg