Cupluri care s-au cunoscut în situaţii ciudate

4 octombrie, 2016
justin timberlake jessica biel GettyImages 493813262 jpeg

Ştim când se despart, cum şi de ce, dar nu aflăm, întotdeauna, cum ajung aceste staruri să fie împreună. De-a lungul timpului, însă, am descoperit că unele celebrităţi s-au cunoscut în situaţii cel puţin bizare. Iată despre cine este vorba şi care este povestea lor!

Justin Timberlake şi Jessica Biel

image

S-au căsătorit în Italia şi au împreună un băieţel superb pe nume Silas. Dar v-aţi întrebat vreodată cum au ajuns aceştia împreună? Ei bine, dacă nu ştiaţi, vă spunem noi acum.

Imediat cum relaţia cu Cameron Diaz s-a încheiat, Justin a început să-şi caute o nouă iubită. În cale i-a apărut Jessica Biel, care, însă, era la braţul unui prieten de-al cântăreţului. Fără ruşine, Justin l-a întrebat pe amicul lui dacă ar putea ieşi şi el cu Jessica. Şi-n timp ce respectivul a fost de acord să se dea la o parte, Jessica a fost de-a dreptul consternată de tupeul lui Justin. Acesta din urmă a fost nevoit să insiste mult şi bine până ca aceasta să accepte să iasă cu el. Din fericire, prima întâlnire a fost prima din cele ce-au urmat...

Kate Moss şi Jamie Hince

Jamie Hince şi Kate Moss

Supermodelul l-a întâlnit pe cel ce avea să-i fie soţ într-o manieră de-a dreptul ciudată. În 2007, Kate era acasă la un prieten când căuta bărbaţi chipeşi pe google. La un moment dat, pe ecranul telefonului ei a apărut membrul trupei ”The Kills”, care, efectiv, a intrigat-o pe Kate. ”Îmi place privirea lui”, au fost cuvintele lui Kate atunci când l-a văzut pe Jamie. De aici şi până la a-l ruga pe un prieten să-i cupleze n-a fost decât un pas. Kate şi Jamie s-au căsătorit în iulie 2011, dar au divorţat patru ani mai târziu, citând „diferenţe ireconciliabile”.

Rita Ora şi Calvin Harris

Calvin Harris, Rita Ora

Ei nu au pornit tocmai cu piciorul drept în relaţie, aşa că nu ne miră finalul atât de abrupt. Rita şi Calvin s-au îndrăgostit după ce, mai întâi, s-au războit pe un cântec. Se pare că Dj-ul îi oferise Ritei un cântec scris de el, după care i l-a dat şi lui Cheryl Cole. Rita s-a arătat ofensată de tot ce s-a întâmplat, dar, cumva, a ajuns să se cupleze cu Calvin. Cei doi au format un cuplu din mai 2013 şi până în iunie 2014. Rita a aflat că nu mai formează un cuplu cu dj-ul dintr-o postare a acestuia pe Twitter. Auch!

Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas

În 1999

Ei au o poveste de dragoste care a pornit chiar interesant. Cei doi mari actori s-au cunoscut în timpului Festivalului de Film din Franţa, din anul 1998, când Danny DeVito le-a făcut cunoştinţă. Prima replică a lui Michael Douglas atunci când a întâlnit-o pe Catherine a fost ”Vreau să fiu tatăl copiilor tăi!”. Şi se pare că replica aceasta n-a speriat-o deloc pe actriţă, căci peste ani a declarat că s-a îndrăgostit la prima vedere de soţul ei. Michael şi Catherine sunt căsătoriţi din noiembrie 2000.

Matt Damon şi Luciano Barroso

image

Matt şi-a cunoscut iubirea vieţii în timp ce filma pentru pelicula ”Stuck on You”, în anul 2003. Şi nu, ea nu era co-starul lui. La acea vreme, Luciana era chelneriţă la barul Crobar, din Miami Beach. Un bar în care Matt a poposit cu echipa lui la sfârşitul unei zile de filmări. În momentul în care a văzut-o, Matt s-a îndrăgostit iremediabil. Partea amuzantă e că actorul nici n-a vrut să intre în respectivul bar, după cum au declarat, ulterior, ceilalţi actori care l-au însoţit.

Michael Caine şi Shakira Baksh

Michael Caine şi Shakira Baksh

Sunt împreună încă de la începutul anului 1973. Şi deşi asta în sine este un fapt foarte interesant la Hollyood, unde mariajele nu rezistă decât 3-4 ani, mai este un amănunt interesant despre cei doi: povestea de început a relaţiei lor! Se pare că actorul s-a îndrăgostit de soţia sa după ce a văzut-o într-o reclamă la cafea. Şi deşi voia să zboare tocmai în Brazilia s-o cunoască, căci acolo ştia el că se află, a avut surpriza să afle că Shakira locuia la doar câţiva kilometri de el, în Anglia. A făcut rost de numărul lui de telefon şi după câteva insistenţe, aceasta a acceptat să-l întâlnească. Relaţia lor s-a transformat într-un mariaj ce rezistă deja de patru decade.

William H. Macy şi Felicity Huffman

Felicity Huffman şi William H. Macy

La începutul anilor `80, Felicity era studentă la Atlantic Theater Company, unde William era profesor şi co-fondator. Yep! William a avut o relaţie cu studenta sa. Şi deşi relaţia lor a început din momentul în care s-au întâlnit la cursuri, actorului i-a luat 15 ani s-o convingă pe Felicity să păşească spre altar. Cei doi sunt căsătoriţi, aşadar, din 1997 şi au împreună doi copii.

Woody Allen şi Soon-Yi Previn

Woody şi Soon-Yi sunt căsătoriţi de aproape 20 de ani.

Ştim cu toţii că relaţia lor a pornit cu mare scandal. Soon-Yi era fiica adoptată a actriţei Mia Farrow, care la rândul ei era într-o relaţie cu faimosul regizor. Cum s-au cunoscut este evident, dar cum de au permis ca relaţia necuviincioasă să evolueze... nu ştim! Cert e că acum Woody are o relaţie cu cea care i-a fost fată vitregă.

Reese Witherspoon şi Jim Toth

Reese Witherspoon şi Jim Toth

Cei doi erau la aceeaşi petrecere când un individ alcoolizat a început să se dea la Reese. Ca un gentleman, Jim s-a oferit s-o scape pe actriţă de respectivul. De aici şi până la o primă întâlnire amoroasă n-a fost decât un pas. Acum, sunt fericiţi, căsătoriţi, şi au împreună un băieţel.

Uma Thurman şi Ethan Hawke

Ethan Hawke şi Uma Thurman

S-au cunoscut în timp ce aşteptau, în linie, în faţa unui ATM. Hawke a fost cel care a iniţiat conversaţia, dar Uma nu l-a băgat foarte tare în seama. Peste puţin timp s-au regăsit pe platourile de filmare ale peliculei ”Gattaca” unde s-au îndrăgostit imediat. La un an s-au căsătorit, iar în alţi şapte au şi divorţat.

Kate Hudson şi Matt Bellamy

Matthew Bellamy şi Kate Hudson

S-au cunoscut la Festivalul Coachella, în 2010. Kate se pierduse de prietenele ei, iar Matt a ajutat-o să le găsească. După mai multe minute petrecute unul în compania celuilalt, şi-au dat seama că, de fapt, cei doi s-au mai întâlnit şi-n urmă cu ceva ani, în Australia. Coincidenţa aceasta amuzantă a fost ceea ce i-a făcut să iasă la întâlniri. Matt şi Kate s-au logosdit la un an după ce s-au cunoscut, iar la câteva luni de la acest moment au devenit şi părinţi. Din păcate, planurile de nuntă au fost anulate în decembrie 2014, când cei doi s-au despărţit.

Michael Jackson şi Lisa Marie Presley

Michael Jackson şi Lisa Marie Presley. în videoclipul "You Are Not Alone"

S-au cunoscut pe când Lisa avea doar şapte ani, iar tatăl ei, Elvis Presley, a dus-o la un cocnert de-al lui Michael Jackson. De atunci, cei doi au păstrat legătura, iar când Lisa era deja mai în vârstă Michael i-a făcut curte. S-au căsătorit în 1994, iar doi ani mai târziu au divorţat.



Recente pe Ok! Magazine

Laura Cosoi și familia sa jpg
Eva Longoria, Pprofimedia (4) jpg
Blake Lively GettyImages 2151190414 jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la nuntă PNG
nunta Ianis Hagi si Elena Tanase cu flori de la Floraria Iris a lui Nicu Bocancea   Facenbook  (7) jpg
nunta Denis Dragus si Vanessa Dragus cu flori de la Floraria Iris a lui Nicu Bocancea   Facenbook (6) jpg
Vocea României sezonul 12 png
Salma Hayek alături de mama sa Diana Jiménez Medina în 2015, Profimedia jpg
FotoJet J Lo biclă jpg
Kim Kardashian, Profimedia (6) jpg
Ianis nuntă PNG
Iulia Vantur nunta lui Anant Ambani cu Radhika Merchant   Instagram (8) jpg
FotoJet Păunescu jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg
Donald Trump  sursa foto   Profimedia jpg
Irina Columbeanu foto OK Magazine DSC 5772 (3) jpg
Mirela Oprisor aka Aspirina din Las Fierbinti si Marius Manole la Intrebarea Mesei Rotunde de la Acasa T   Acasa TV (3) jpg
Eva Pavel, Apel la consilier de la Kanal D (1) jpg