Curiozităţi despre viaţa starului din ”Fifty Shades of Grey”, Dakota Johnson

Actualizat:
72nd Annual Golden Globe Awards   Arrivals jpeg

Descoperă cifrele care i-au marcat viaţa actriţei din „50 Shades of Grey“, fiica celebrilor actori Melanie Griffith şi Don Johnson

image

3 iubiţi

Înainte să aibă o relaţie mai complicată cu actualul iubit, cântăreţul indie Mathew Hitt (28), Dakota a mai avut doi parteneri, muzicianul Noah Gersh în 2010 şi actorul Jordan Masterson – de care s-a despărţit în timpul filmărilor renumitului film erotic, după câţiva ani de relaţie.

16 episoade

Cu toate că s-a făcut remarcată în lumea filmului datorită rolului din controversatul 50 Shades of Grey, a avut un rol principal şi într-un serial de comedie, Ben & Kate, în 2013, timp de 16 episoade. Doar că numai 13 au fost difuzate, înainte să fie anulat.

100 mil. Copii

S-au vândut peste o sută de milioane de copii ale seriei de cărţi erotice 50 Shades of Grey, scrisă de E.L. James, până la momentul în care a fost lansată adaptarea cinematografică, anul acesta.

Anul 2006

image

Dakota, care a activat şi ca model, a avut mari emoţii când a primit trofeul Miss Globul de Aur ca tânără debutantă în lumea filmului, mai ales că duce tradiţia mai departe. Şi mama ei a primit acelaşi Miss Golden Globe în 1975, la 18 ani!

30 de zile

Nici nu ne mai mirăm că şi ea a ajuns la un centru de reabilitare, pe parcursul vieţii sale. În 2007, Dakota a petrecut o lună în Centrul de Tratament pentru Adolescenţi „Visions“, în Malibu. Totuşi, actriţa care împlineşte 26 de ani pe 4 octombrie, a explicat că a fost internată din cauza stresului, nu a drogurilor.

13 ani

Părinţii tinerei actriţe, Melanie Griffith şi Don Johnson, s-au recăsătorit la 13 ani de la divorţ şi, în acelaşi an cu a doua nuntă a lor, 1989, au conceput-o pe Dakota.

1 mil. dolari

Deşi a primit primul rol pe când avea nouă ani, în 1999 (Crazy in Alabama), şi-a câştigat primul milion de dolari în mare parte datorită interpretării Anastasiei Steele din adaptarea erotică a filmului menţionat.



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg