Daciana Sârbu, după divorţ: "Sunt pregătită să fiu fericită, să iubesc şi să fiu bine"
Invitată la podcastul "Shero" al jurnalistei Alessandra Stoicescu, fiica fostului politician Ilie Sârbu şi totodată fosta soţie a lui Victor Ponta a fost deschisă să răspundă celor mai incomode întrebări.
Cu un tată politician, Ilie Sârbu, cu o carieră proprie în politică şi apoi cu un soţ tot politician, Victor Ponta, Daciana Sârbu a fost mereu în lumina reflectoarelor, dar a reuşit mereu să rămână o prezenţă elegantă şi discretă în ciuda tuturor atacurilor publice sau personale. Cu o educaţie aparte, un rafinament înnăscut şi un spirit de supravieţuitoare într-o lume în care a fost mereu o ţintă, Daciana Sârbu a lucrat mereu pentru a fi un reper de bun simţ şi eleganţă, o mamă dedicată şi o femeie puternică.
Intrată încă de la 19 ani în politică, Daciana Sârbu admite, într-un interviu acordat în premieră pentru podcastul "Shero" al jurnalistei Alessandra Stoicescu, că "tata mi-a spus că e un drum care nu mi s-ar potrivi şi cred că vreun an de zile nici n-am vorbit şi am suferit foarte tare, pentru că toată viaţa am fost foarte apropiată de părinţii mei... Continuu mi-a spus că politica nu e pentru mine, şi-a dorit foarte mult să fiu judecător, eu mi-am dorit foarte mult să fiu medic. Mi-amintesc cum chiar stăteam pe bancă în faţa Facultăţii de Medicină din Timişoara şi plângeam că mi-am dat seama că nu am nicio şansă, în primul rând că n-aveam pe cineva care să-i convingă sau să mă îndrume sau să le spună că nu e o viaţă atât de grea - ei spuneau că m-ar aştepta, de fapt, o viaţă foarte complicată. Probabil, în sufletul lui, îşi dorea să fac ce n-a făcut el, aşa că am dat la Drept şi nu mi-a plăcut niciodată."
"Cu politica a fost o joacă la început. M-am mutat în Bucureşti, eu fiind în organizaţia de Tineret la Timiş şi aveam mulţi prieteni în Timişoara şi era o modalitate de-a ieşi, de-a ne bucura de vârstă. Când m-am mutat la Bucureşti, n-aveam pe nimeni aici, n-aveam prieteni, şi m-am dus către organizaţia de tineret, că-i ştiam pe foarte mulţi şi m-au ajutat să mă integrez, să mă descurc în Bucureşti, chiar dacă eram cu părinţii, dar era o altă lume. (...) După aceea mi-a plăcut, normal, şi am vrut să fac mai mult pe partea asta politică. Cumva, aveam şi în sânge, că auzeam şi trăiam în casă cu asta, era viaţa noastră."
Vorbind despre perioada sa de europarlamentar din 2007, Daciana Sârbu a spus că "pentru mie plecarea la Bruxelles a fost o mare şansă, în primul rând pentru că se întâmpla într-un moment în care nu prea îşi doreau politicienii să plece. (...) Era o cu totul altă lume şi mi-am dat seama din primul moment că acolo vreau să fiu. Şi cumva tot pe zona asta de mâncare, de hrană am activat. Mi-am ales comisii care aveau legătură cu asta, Comisia de agricultură..."
Daciana Sârbu, care are o afacere cu prăjituri: "Nu era atuul meu desertul"
Povestea sa cu zona culinară are rădăcini în copilărie, când "mergeam la ţară, stăteam cu orele în grajd că-mi plăcea mirosul şi să văd cum se mulg vacile, să gust laptele... Şi acum trag de mama să mai avem câteva roşii în curte la ţară acolo în curte, să le simt şi să le miros şi să le culeg. Mă relaxează extraordinar, cum mă relaxează şi gătitul".
Ei bine, am fi zis că şi prăjitureşte dintotdeauna, însă Daciana Sârbu i-a spus Alessandrei Stoicescu faptul că, de fapt, "nu era atuul meu desertul, am ales calea asta că era foarte complicat să deschid un restaurant. Dacă ar fi să aleg între desert şi cartofi prăjiţi, întotdeauna am să aleg cartofii", spune ea amuzată. "Îmi place să mănânc, mă relaxează să gătesc, cred că gătesc bine şi era plăcerea copilăriei mele să stau în bucătărie."
Cum a apărut cofetăria Dacianei Sârbu?
Era încă europarlamentar la Bruxelles, când şi-a dat seama că nu mai vrea să facă naveta, "că Irina creşte şi are nevoie de mine aici şi va trebui să mă întorc la ceva ce am sau măcar la ceva ce e în proiect. Voiam ceva în HORECA, primul gând a fost că vreau să fac un restaurant, după care mi-am dat seama că nu prea sunt cofetării, că mă loveam de situaţii în care îmi doream să comand pentru evenimente şi nu prea aveam de unde şi aşa am început. M-am reinventat, am hotărât să fac şcoală, că aveam idei multe şi mă inspiram, că am călătorit şi călătoream mult, şi a fost cea mai grea şcoală pe care am făcut-o, plus că să faci şcoală la 40 de ani e foarte complicat."
Acum, Daciana merge cel puţin o dată pe an la Paris ca să vadă ce a mai apărut nou în industrie: "Am întâlnit oameni care aveau business-uri foarte mari. Am rămas în foarte bune relaţii cu o fată din Mexic, care avea cel mai mare lanţ de macarons din Mexic, cu un food-blogger din India care scria pentru "Times of India", şi care au şi venit în România şi ne-au vizitat. Mai am o prietenă la Paris, tot de la şcoală, care mă ajută când merg acolo, minim o dată pe an, să văd ce mai e nou şi îmi face o listă cu locuri care se deschid, chefi patiseri în trend, ingredinte..."
Pentru că nici măcar tatăl ei nu a fost convins de la început că business-ul ei cu cofetăria e ceva serios şi era şi o perioadă complicată social, Daciana Sârbu a decis "în perioada aceea de ură, am rămas low profile, am lăsat produsele să vorbească şi n-am vorbit eu. Evident că sufeream, dar m-am ascuns după prăjituri într-un moment în care cred că aveam şi nevoie să mă ascund de toţi, de mine..."
Daciana Sârbu, despre procesul de adopţie al fetiţei sale, Maria
Evident, Dacian Sârbu nu găteşte doar din plăcere, ci şi din nevoie, căci are acasă două fete, pe Irina, fiica din căsătoria cu Victor Ponta, şi pe Maria, fetiţa adoptată împreună cu acesta. "Mi-am dorit dintotdeauna să fac asta (să adopt, n.r.), am simţit tot timpul că sunt binecuvântată. Evident că viaţa e complicată şi nu m-am ferit niciodată de la a munci, nici de lupta asta continuă, dar am simţit că am avut tot timpul această mână protectoare şi permanent am simţit că trebuie să dau înapoi aşa. Am hotărât împreună toţi 4, inclusiv Andrei (băiatul din prima căsătorie a lui Victor Ponta, n.r.), şi fără acordul lor nu am fi făcut acest pas. Era cumva momentul, aveam multă iubire de oferit, eram şi într-un echilibru. Eu mi-am dorit foarte mult să fac asta şi am spus că un alt copil pe cale naturală nu-mi mai doresc şi aşa am luat decizia. Irina şi-a dorit foarte mult să fie fată şi evident că am ţinut cont de părerea şi dorinţa ei, eu mi-am dorit să fie băiat, dar am cedat, iar Andrei a zis că el o să-i dea camera lui, că oricum pleca la facultate. Şi atunci am început procesul, care n-a fost nici uşor, nici scurt, dar care n-are cum să fie altfel, pentru că procesul în sine te pregăteşte psihologic pentru ce urmează."
"Maria nu s-a înţeles cu bunica familiei şi nu au mai vrut-o. Ori ea când trece prin procesul ăsta, normal că atunci când a ajuns la noi în familie, a fost convinsă că se va întâmpla la fel, era pregătită pentru asta şi cumva ne şi provoca să ajungem în punctul ăla, să o ducem înapoi şi să nu se mai chinuie. Şi întreba permanent: "Şi când mă duceţi înapoi?". Deci acest termen de 30 de zile e absolut inuman, dar dincolo de asta tot procesul este absolut necesar, pentru că dacă citeşti şi eşti atent la tot ce ţi se povesteşte sunt exact etapele din aceste prezentări şi discuţii, etape foarte complicate şi grele şi ţi se spune permanent că te va schimba, te va răvăşi şi te va provoca şi vei trăi alături de acest copil şi traumele lui, pe lângă faptul că îţi activează şi traumele tale sau îţi apasă nişte butoane pe care nu ştiai că le ai. Eu începusem să mă îndoiesc că sunt o mamă bună şi am avut momente atât de la limită, încât am zis "Da, e clar că eşuez, că nu pot şi nu o să pot". Dar atunci când nu mai puteam eu, prelua Victor şi gestiona, nu trecea mult până să ajungă şi el în punctul în care să zică că nu mai poată... Ne completam."
Daciana Sârbu: "Poţi să te reinventezi şi s-o iei de la capăt la orice vârstă şi oricum"
La momentul intrării sale în familie, Maria avea 5 ani, iar Irina avea 12 ani. Daciana, însă, a punctat un lucru important: "a fost dificil şi pentru Irina, că nu se aştepta să aibă competiţie, dar a fost o foarte bună lecţia pentru ea, care era şi este universul nostru, dar care când iese pe stradă e cu totul altă lumea şi, dacă nu avea această interacţiune şi acest conflict, în continuare ar fi plâns şi dacă îi spunea cineva să meargă mai încolo. Acum, fără să vrea şi cu suferinţă, a învăţat şi să lupte."
Întrebată de Alessandra Stoicescu cum au primit fetele decizia ei şi a lui Victor Ponta de a intenta divorţ, Daciana Sârbu a spus că "nu s-a schimbat viaţa, din fericire suntem norocoase că nu suntem în situaţia în care să avem vreun război, să fim în conflict, să ne urâm... Maria petrece la fel de mult timp cu noi, se bucură de momentele în care e doar cu el mai mult acum şi l-a câştigat pentru ea pentru o perioadă mai lungă..."
"Am gestionat (divorţul, n.r.) cu un an înainte, cumva, şi faptul că după un an a fost şi public... am aşteptat să treacă valul ştirii şi cam atât. A fost mult mai uşor că în toată perioada asta nu s-a aflat şi nu s-a aflat pentru că noi am fost în acest echilibru şi ne-am sfătuit şi ne-am coordonat. De obicei se află când unul dintre parteneri se plânge sau face ceva. În cazul nostru, nu s-a întâmplat asta şi atunci faptul că a apărut ştirea după un an era doar o ştire."
Din punctul ei de vedere, "tu cu tine trebuie să treci peste, să nu consideri că e un eşec şi să vezi că au fost ani foarte frumoşi şi că a fost o etapă care s-a încheiat şi că nu e eşecul vieţii tale că nu ai dus la bun sfârşit. Şi nu e o cruce de dus. Până la urmă, sunt etape şi profesionale, şi personale, toată viaţa te duci pe tine şi atât. Şi ar fi preferabil să fii bine cât poţi, iar atunci când nu eşti bine într-un context, într-o relaţie, într-o căsnicie, să faci ceva să opreşti, pentru că acel "nu mi-e bine" la un moment dat se vede din toate punctele de vedere şi sunt situaţii în care ajungi să te şi îmbolnăveşti. (...) Da, e această presiune, care de fapt, real, când eşti tu cu tine nu contează. Poţi să te reinventezi şi s-o iei de la capăt la orice vârstă şi oricum."
"Sunt pregătită să fiu fericită, să iubesc şi să fiu bine."
Aflaţi mai multe despre Daciana Sârbu urmărind podcastul "Shero" al jurnalistei Alessadra Stoicescu:
FOTO: capturi de ecran
