Damien Chazelle, noul rege al musicalurilor

Actualizat:
Damien Chazelle jpeg

Dacă planetele se vor alinia aşa cum se aşteaptă toţi, îl vom vedea culegând primul lui Oscar pentru regie, din postura de cel mai tânăr câştigător din istorie.

image

Voiam să fac filmul acesta de mult, dar mi s-a spus că musicalurile au murit. Mi s-a spus că nimeni nu vrea să vadă un musical cu scenariu original, care să nu se bazeze pe un spectacol care a avut succes pe Broadway“, s-a confesat tânărul regizor de doar 32 de ani care, anul acesta, a tras lozul câştigător cu filmul La La Land. Ca să-nţelegeţi dimensiunile fenomenului, vă reamintim: 14 nominalizări la Premiile Oscar, record la care au mai ajuns, în trecut, doar două filme, Titanic (1997) şi All About Eve (1950).

Mai impresionant este că Damien şi filmul care a aşteptat cinci ani până când cineva i-a dat o şansă au bifat toate categoriile importante de la această gală, inclusiv cea pentru cel mai bun regizor. O ispravă care o depăşeşte pe cea din 2015, când Whiplash primea cinci nominalizări. Două filme excelente, care au în comun pasiunea lui Chazelle pentru jazz: în La La Land, personajul lui Ryan Gosling este un pianist de jazz, iar în producţia din 2014 este vorba despre relaţia dintre un profesor de jazz şi elevul său.

Este de înţeles de ce jazzul revine, ca un laitmotiv, în filmele tânărului regizor. Înainte ca acesta să se dedice cinematografiei, a încercat şi apele muzicii cu degetul, chinuindu-se să-şi facă un nume ca baterist de jazz, în perioada în care a urmat liceul Princeton. Spre deosebire de personajele din filmele sale, regizorului cu origini franceze îi lipsea ceva despre care era conştient: talentul. „Am vrut să fac filme şi muzica a fost un ocol. Cântatul la tobe, care iniţial a fost un hobby, a devenit rapid un stil de viaţă pentru mine, apoi o obsesie şi o teroare“, spune Damien.

image

Revelaţia cum că nu va putea ajunge un mare muzician l-a îndreptat către prima iubire, filmul, pe care l-a studiat la Universitatea Harvard, acolo unde şi-a întâlnit şi soţia, pe Jasmine McGlade, de care a divorţat în 2014. Şi-a refăcut rapid viaţa şi a început o relaţie cu actriţa Olivia Hamilton, care are o apariţie scurtă şi în filmul La La Land. Filmul s-a născut în imaginaţia lui Chazelle cu mult înainte să fie pus, concret, pe hârtie. În timpul studiilor, s-a îndrăgostit atât de tare de musicalurile vechi, semnate MCM, încât a îndrăznit să reînvie stilul în proiectul lui de licenţă, musicalul alb-negru Guy and Madeline on a Park Bench.

Un preludiu la filmul care i-a adus, astăzi, lauri. În musicalul despre care vorbeşte toată lumea, talentul este elementul care îi aduce împreună pe actriţa aspirantă Mia (Emma Stone) şi pe pianistul de jazz Sebastian (Ryan Gosling), care se admiră reciproc înainte de a se îndrăgosti, în ceea ce se vrea o poveste de dragoste ca pe timpuri, pe ritmuri de dans şi de muzică.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Celine Dion, Getty jpg
Victoria și David Beckham, Instagram (2) jfif
elena udrea  la plaja jpg
Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg
Celine Dion în natură   FOTO Deanna Marti, Facebook (3) jpg
Jennifer Lopez, din ce în ce mai sumar îmbrăcată, Foto Instagram (5) jpg
FotoJet (82) jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
FotoJet (82) jpg