Dan Capatos aruncă bomba! A prezentat dovada că Andi a fost acasă la Hanne de la „Insula iubirii“

Actualizat:
3 hanne si andi insula jpg jpeg

Nu mai este niciun secret pentru fanii „Insula iubirii“ că Bogdan şi Hanne, foşti concurenţi la emisiunea de la Antena 1, au făcut nunta în primăvara anului trecut, iar în toamnă s-au despărţit.

Toţi cei care s-au uitat la „Insula iubirii“ au spus că principala cauză a divorţului ar fi ispita Andi, cel de care Hanne a spus în Thailanda că s-a îndrăgostit. Fosta concurentă şi ispita s-au întâlnit de mai multe ori în ultimele luni, dacă ar fi să ne luăm după ce scriu tabloidele, iar acum Dan Capatos a aruncat bomba: a prezentat dovada că Andi a fost acasă la Hanne.

„În poza din dreapta este Andi. În stânga este o fotografie cu Hanne la ea acasă. Se pare că seamănă mocheta. De aici se trage concluzia că, în această fotografie, Andi ar fi acasă la Hannelore şi că ar avea o relaţie cu ea“, a spus Dan Capatos, în timp ce pe ecran erau prezentat două fotografii.

image

În platoul emisiunii era invitat Bogdan, fostul soţ al lui Hanne şi cel alături de care ea a ajuns la „Insula iubirii“, însă acesta i-a luat apărarea femeii care i-a fost alături aproape opt ani: „Ideea e că eu am stat 4 ani în casa aia, împreună cu ea, iar toate lucrurile le-am aranjat noi. În camera în care avem mocheta aia, nu e televizor“.



Recente pe Ok! Magazine

Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg