Dan Cruceru – Relaxare cu familia în Spania 

Actualizat:
img 9160 resize jpeg

Prezentatorul emisiunii „Poveştiri adevărate“ de la Acasă a fugit în Spania pentru 10 zile, unde s-a bucurat de mare, de plimbare şi de nenumărate bunătăţi culinare.

Prezentatorul emisiunii „Poveştiri adevărate“ de la Acasă a fugit în Spania pentru 10 zile, unde s-a bucurat de mare, de plimbare şi de nenumărate bunătăţi culinare.

Dan Cruceru a avut parte de-un concediu minunat în Peninsula Iberică, unde a avut prima oară contact cu Oceanul.

„Am vizitat mai multe staţiuni de la Oceanul Atlantic din Spania: San Sebastian, Getxo, Mundaka, Bakio şi am trecut chiar şi în Franţa, la Biarritz. În astfel de locuri vin mii de surferi cu plăcile lor. Sunt, de fapt, mici golfuri, săpate în stâncă de valurile puternice ale oceanului. Am fost foarte uimit de amplitudinea refluxului. A fost pentru prima oară când am văzut fenomenul la ocean. Atunci când apele se retrăgeau, descopereau kilometri buni de plaje noi”, povesteşte Dan.

image

Deşi vremea nu a fost cea mai potrivită pentru plimbare şi au fost câteva zile ploioase, Dan a luat la pas oraşul San Sebastian, despre care spune că este una dintre cele mai frumoase staţiuni de litoral din Europa.

„Portul oraşului şi faleza imensă sunt principala atracţie. Există acolo şi un acvariu impresionant ce poate fi vizitat. Astfel, am putut trăi senzaţia de-a avea un rechin la doi paşi”, mărturiseşte Dan.

image

În ceea ce priveşte răsfăţul culinar, gazda emisiunii „Povesştiri adevărate“ spune că mâncarea a fost senzaţională.

„Peştele şi fructele de mare proaspete au fost elementele de forţă. Am luat masa, în funcţie de locul unde ne aflăm, la tavernele clasice de pe faleză sau la restaurante cochete, create în construcţii monument”.

image

Dar cea care s-a bucurat cel mai mult de această vacanţă pe litoralul iberic a fost fiica lui Dan Cruceru: „Sophia, ca de obicei, atunci când e pe nisip, s-a simţit minunat. Una peste alta, am reuşit să ne săturăm, parcă, de mare, soare şi nisip“, mai spune prezentatorul de la Acasă TV.

image

Foto: Acasă TV



Recente pe Ok! Magazine

Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg