Dana Grecu, decizie neaşteptată. Anunţul făcut de prezentatoareaTV

21 februarie, 2020
1 dana grecu jpg jpeg

Dana Grecu nu mai revine la postul unde a cunoscut consacrarea.

După doi ani de pauză, timp în care a născut şi s-a mutat la Piteşti, cunoscuta prezentatoare îşi doreşte un alt proiect, dar nu la Antena 3.

"Când vă întoarceţi? Când vă întoarceţi la Antena 3? Sunt două întrebări care m-au bucurat în aceşti 2 ani care s-au scurs de când am intrat în concediul de maternitate. Da, m-au bucurat. M-a ferit Dumnezeu de ipocrizia persoanei publice deranjată nevoie mare că o recunosc oamenii pe stradă. Eu mă bucur. E răspunsul publicului în casele căruia am intrat live, 15 ani. Pentru aceşti ani, pentru această relaţie, care s-a construit sincer, pentru emoţiile şi durerile trăite împreună am obligaţia morală să dau un răspuns public celor două întrebări. Când mă întorc la Antena 3? Am decis că proiectul meu la postul naţional de ştiri să se oprească. Plec de la Antenă mulţumindu-le colegilor mei lângă care am crescut. De la care am învăţat. Pe care i-am respectat şi a căror simpatie am simţit-o onestă. N-am să dau nume, spun doar că munca în televiziune e una care se face DOAR în echipă. Iar echipele cu care am lucrat au fost de excepţie. Cele trei premii APTR pentru cel mai bun talk-show au fost răsplata profesională pentru sufletul pe care l-am pus în emisiuni alături de Andreea Munteanu şi Radu Tudor. Câştigul, însă, sunt sutele de mii de telespectatori şi atenţia, toleranţa şi fidelitatea lor. Încrederea! Acesta este cel mai mare cadou pe care l-am primit de la public. Motivul pentru care proiectul meu la Antena 3 se opreşte ţine de raţiuni personale. Simt nevoia unei provocări. Şi, dacă ea va veni din mass media şi mă voi potrivi unui alt proiect, voi continua să fiu jurnalist. Decizia nu e uşoară, dar ce e uşor din ce ne dorim pentru evoluţia noastră ca trăitori pe aici?", a fost mesajul postat de Dana Grecu, acum Chira, pe blogul personal.

Prezentatoarea TV recunoaşte că în aceşti doi ani a înţeles că are nevoie de o schimbare. "Perioada aceasta - şi recomand oricărui jurnalist să îşi ia o perioadă de respiro - m-a ajutat mult să văd ce înseamnă echilibrul, care sunt aşteptările oamenilor şi ce anume văd ei la tine. Am văzut şi eu, din afară, multă patimă, mulţi ziarişti foarte încrâncenaţi, indiferent de opinii sau tabere. Aşa se vede de afară. Observând din exterior, am realizat că este nevoie de foarte mult echilibru în viaţă. Orice lucru care te dezechilibrează trebui lăsat la o parte. Pe mine Antena3 m-a stors de energie. Au fost vremuri foarte grele. Le-am facut fată ca ziarist, dar au lasat urme în omul Dana Chera.Nimeni nu e detinatorul adevarului absolut. Dumnezeu. Nu regret nimic, n-o să vorbesc urat despre nimeni dar simt sa fac altceva. După o anumită vârstă şi după o perioadă de pauză, te detaşezi de părticica ta şi poţi vedea tabloul. Iar tabloul care se vede acum este unul cu foarte multe patimi, cum spuneam, din toate părţile. Mi-am dat seama că nu mai pot face asta'', a mărturisit Dana pentru Pagina de media.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Aniston și Angelina Jolie Getty Images jpg
Oana Ioniță și fiica sa Isabel foto OK Magazine (4) jpg
Andreea Esca, mesaj emoționant despre părinții săi   FOTO Facebook jpg
Robbie Williams  foto   profimedia 1056803212 jpg
Katy Perry Orlando Bloom Justin Trudeau colaj jpg
Amalia Năstase   FOTO Sorin Stana, OK România (2) jpg
roșu de Crăciun colaj getty profimedia jpg
Melania Trump  foto   Profimedia jpg
Nick și Rob Reiner, profimedia 1059741921 jpg
Apple Martin, Gwyneth Paltrow și Moses Martin la premiera filmului „Marty Supreme” 16 decembrie 2025, profimedia 1059812170 jpg
Jennifer Garner ia micul dejun cu Ben Affleck, Profimedia (5) jpg
Valentina Pelinel la podcatul Mom by Nicoleta Luciu   captură de ecran (10) png
Philippine Leroy Beaulieu, Lily Collins și Ashley Park, GettyImages (1) jpg
Shakira, profimedia 1057787583 jpg
Irinel botez png
Andreea Marin, urare emoționantă pentru fiica ei, Ana Violeta Bănică   FOTO captură de ecran  (1) jpg
Rob Reiner, Meg Ryan și Billy Crystal GettyImages 1136375984 jpg
FotoJet Ben (1) jpg