Dani Oţil, sufocat de ratele la bancă: “Urlau după mine prin oraş”

Actualizat:
4 dani8 jpg jpeg

Dani Oţil recunoaşte că a făcut, uneori, rate de care nu avea nevoie. Primul împrumut a venit la 18 ani, apoi au urmat şi altele.

„Am fost întotdeauna cumpătat. A fost un dezechilibru major când… fiind în franci elveţieni, am luat-o razna cu ratele. Mă băteau ratele, urlau după mine prin oraş. Eu mi-am făcut toate creditele legal. Nu m-au cocoşat niciodată, dar na… erau acolo şi mă deranjau că există. Mai am credite. Săptămâna asta scap de unul. Nu mai fac în viaţa mea. Eu primul credit l-am avut la 18-19 ani. L-am făcut ca să beau bere cu Răzvan”, a povestit Dani Oţil într-un podcast de pe YouTube.

“Al doilea credit a fost foarte dubios. Eram la Bucureşti deja. Am aflat că la banca de lângă jobul nostru se dau credite pentru nevoi personale. Ne-am dus să facem credit. Mie îmi trebuiau 1000 de dolari. Perfect pentru salariul ăla. Puteam să-i dau înapoi, nici nu-i simţeam. Am luat aproape 5000, m-a convins doamna de acolo. Erau pentru nevoi personale. Au fost multe greşeli în viaţa financiară”, a mai spus prezentatorul.



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg