Darren Cahill, dezvăluiri despre Simona Halep

Actualizat:
1 ha jpg jpeg

Darren Cahill crede că Simona Halep mai are multe de demonstrat pe teren şi că tenisul mondial va fi la fel şi după pandemie.

„Eu i-am fost Simonei de folos, dar şi ea mie. Am avut ocazia să văd un alt mod de viaţă, altă personalitate. Simona este foarte puternică şi incredibil de determinată să ajungă pe cele mai înalte culmi ale acestui sport. A făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a realiza asta. A trebuit să tragă din greu  pentru a reuşi, de aceea şi-a dezvoltat o personalitate foarte puternică. Merită din plin tot ce a realizat până acum în carieră. Din fericire are doar 28 de ani, mai are destul de jucat, are vreo 3-4 ani în faţă pentru a mai realiza şi alte lucruri măreţe”, a declarat Darren Cahill antrenorul Simonei, pentru Digi Sport.

Legat de perioada de un an în care Darren a lipsit din echipa sportivei noastre, acesta spune că Simona a rămas la fel, dar el nu a reuşit să înveţe mai bine limba română. „Cred că a rămas la fel. Este aceeaşi Simona pe care o ştiu de când am început să colaborăm, acum 4-5 ani. Este mai matură, este capabilă să facă faţă provocărilor şi presiunii. Se exprimă mult mai bine acum pe teren. Chiar şi engleza ei a devenit mai bună. Din păcate nu s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu româna mea”, mărturiseşte australianul.

Pe lângă subiectele legate de tenis, Darren Cahill atinge şi aspecte din viaţa personală, cum ar fi porecla din copilărie, când juca în circuit. „Am primit-o încă de pe la vârsta de 10 ani şi am rămas cu ea pentru totdeauna. Aceasta a fost „Ucigaşul” (Killer). Eram mic, jucam împotriva unor adversari mult mai mari”, îşi aminteşte Darren.

Interviul complet poate fi urmărit astăzi, de la ora 21:30, pe Digi Sport 1, în emisiunea Campionii Digi Sport de astăzi.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg