De ce n-au avut copii Ion Iliescu şi soţia sa, Nina? Adevărul despre suferinţa celor doi soţi

Actualizat:
1 ion nina iliescu2 jpg jpeg

A fost unul dintre cei mai discreţi preşedinţi ai României, reuşind să-şi ţină viaţa de familie departe de ochii curioşi ai lumii. A şi avut alături una dintre cele mai tăcute şi agreabile prime-doamne ale României.

Ion şi Nina Iliescu s-au căsătorit în 1951, însă nu au devenit părinţi nicicând. În ciuda încercărilor disperate, fosta primă-doamnă a României n-a reuşit să ducă o sarcină la capăt. Într-un interviu sincer acordat revistei VIP, acum mai mulţi ani, Ion Iliescu recunoştea că soţia sa a avut sarcini toxice şi că a trecut prin 3 avorturi. ”Chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie... Soţia mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut”, a povestit Ion Ilescu, despre marea lor dorinţă de a deveni părinţi.

Cât despre ideea înfierii, fostul preşedinte spune că agenda mult prea încărcată nu i-a permis acest lucru. Ion Iliescu a mărturisit că viaţa politică i-a răpit mult din timpul acordat familiei şi că nu i s-a părut just să adopte un copil în acele vremuri, deşi în `50 – `60 era o adevărată modă printre liderii comunişti să infieze copii. Chiar şi aşa, se prea bine ştie că soţii Iliescu au vegheat asupra lui Mihai Bujor Sion, tatăl vitreg al Mariei Marinescu.

Deşi nu l-a adoptat nicicând legal, bărbatul a fost copilul de suflet al cuplului Iliescu. Acesta rămăsese orfan după ce o cursă aviatică de la Bucureşti la Tg. Mureş, în care se afla tatăl lui, s-a prăbuşit la sfârşitul anilor `60.



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg