De ce s-a sinucis geniul comediei, Robin Williams?
Dimineaţa de astăzi a fost zguduită în lumea întreagă de anunţul că unul dintre cei mai mari comedianţi ai lumii a fost găsit fără suflare ieri, în propria casă, după ceea ce se speculează c-ar fi vorba de o sinucidere. Însuşi publicista actorului de 63 de ani, Mara Buxbaum, a încercat să explice şocanta întâmplare ca fiind o urmare a “depresiei severe” cu care se lupta el.
Dimineaţa de astăzi a fost zguduită în lumea întreagă de anunţul că unul dintre cei mai mari comedianţi ai lumii a fost găsit fără suflare ieri, în propria casă, după ceea ce se speculează c-ar fi vorba de o sinucidere.
Însuşi publicista actorului de 63 de ani, Mara Buxbaum, a încercat să explice şocanta întâmplare ca fiind o urmare a “depresiei severe” cu care se lupta el. Robin a fost găsit ieri după-amiază în casa pe care o împărţea cu soşia lui, în Tiburon, California, potrivit oficialilor poliţiei.
Declaraţia soţiei lui Robin Williams: “Sunt cu totul devastată”
“În dimineaţa aceasta, mi-am pierdut soţul şi cel mai bun prieten, iar lumea a pierdut unul dintre cei mai iubiţi artişi şi mai frumoşi oameni”, a declarat soţia regretatului actor, Susan Schneider. “Sunt cu totul devastată. Aşa cum este el amintit, să sperăm că ne vom concentra nu pe moartea lui Robin, ci pe nenumăratele momente de bucurie şi de veselie pe care le-a oferit milioanelor de oameni”.
Cauza posibilă: “Aparentă sinucidere prin asfixiere”
Legiştii spun că moartea geniului comediei pare să se datoreze “suicidului prin asfixiere”, însă investigaţiile nu sunt complete.
“Este o pierdere bruscă şi tragică”, a declarat publicista lui. “Familia doreşte, cu respect, intimitate pentru a-l plânge pe Robin, în aceste vremuri dureroase.”
Actorul de comedie a avut, de-a lungul timpului, probleme cu dependenţa de cocaină şi de alcool, a stat departe de ele timp de 20 de ani, apoi a cedat ispitei în 2006 şi s-a înscris într-un centru de dezintoxicare. Chiar luna trecută, el s-a întors la centru pentru o şedere scurtă, “pentru a se concentra pe decizia făcută, de care este foarte mândru”, potrivit purtătorului său de cuvânt, la acea vreme.
Cu atât mai trist este faptul că am pierdut un mare actor şi aducător de zâmbete cu cât el însuşi recunoştea, în 2010, că nevoia sa de auto-medicaţie se datorează “fricii şi anxietăţii”, dar că la acel moment, nu se temea să fie nefericit: “E ok si aşa. Atunci poţi să îţi spui, totul e bine. Şi aceasta e cheia, acesta e darul.”
Ultima poză împărtăşită pe Instagram a fost una cu fiica lui pe când era mică, la aniversarea a 25 de ani ai săi.
Odihnească-se în pace!
FOTO WENN