De neoprit! Jennifer Lopez s-a afișat în „rochia răzbunării” la premiera filmului lui Ben Affleck

Telenovela Bennifer continuă! J.Lo a scos muniția stilistică și a făcut show la Festivalul de Film de la Toronto, de față cu cel mai bun prieten al fostului ei soț.

„Ia uite, Ben, ce ai pierdut!” pare să țipe această rochie purtată de J.Lo la Toronto.FOTO:Instagram
„Ia uite, Ben, ce ai pierdut!” pare să țipe această rochie purtată de J.Lo la Toronto.FOTO:Instagram

Chiar credeați că, odată cu depunerea actelor pentru divorț, povestea lui Jennifer Lopez cu Ben Affleck se va încheia? Ar fi fost mult prea simplu, minimalist și deloc în stilul lui J.Lo!

Leoaica și-a scuturat bine coama și, deși nu vorbește, transmite prin toți porii că vrea să-și ia revanșa pentru toate acele momente jenante în care Ben a umilit-o în public, a înjosit-o ca femeie și i-a călcat în picioare mândria de star. Dar ce mai poate face acum, după ce a solicitat desfacerea căsniciei? Doar să-și adune toate armele stilistice și să se folosească de forța expunerii sale pentru a-i arăta lui Ben ce a pierdut.

Așa s-a născut și „rochia răzbunării”, despre care unele tabloide de peste Ocean s-au grăbit să titreze zilele trecute că n-ar avea nevoie, din simplul motiv că ea e J.Lo și-și știe foarte bine valoarea. Ei bine, ori a uitat o vreme cine e, în episoadele ei cele mai tensionate cu Ben, ori vrea să pună punctul pe ”J”, ca să ne reamintim cu toții - și în special Affleck - cine e ea, dar cert e că artista și-a revendicat locul cu noua ei apariție în public, pe covorul roșu de la Festivalul de Film de la Toronto. Una statement, făcută în forță și fără prea multe vorbe.

A fost de-ajuns ca Tamara Ralph să găsească două bucăți de material argintiu, cu oglinzi aplicate, prinse între ele cu funde mari, din catifea neagră, pe lateral, ca să creeze un outfit memorabil, în care J.Lo să se poată mișca senzual și să-și expună părțile cele mai hot, de sus până jos. Totul accesorizat perfect cu sandale argintii cu platformă și un clutch argintiu, pentru un look în care J.Lo chiar părea de neoprit.

„Unstoppable” („De neoprit”) este și numele filmului care a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto, o producție pe care Jennifer Lopez și Ben Affleck au semnat-o împreună și în care diva latino a primit și un rol secundar. Interesant e că, deși semnează acest film și era așteptat la Toronto, Ben Affleck nu și-a făcut apariția, în schimb a venit Matt Damon, și el producător al filmului și bun prieten al lui Ben, care a ajuns la premieră împreună cu soția sa, Luciana Barroso. Și, deși el nu e chiar prieten cu J.Lo, cei doi au părut foarte bine dispuși și chiar s-au pozat împreună pe covor cu actorii din distribuție.

Oricum ar fi, chiar dacă Ben Affleck a evitat o nouă întâlnire publică cu Lopez și a crezut că îi va da o nouă „palmă”, runda asta pare câștigată detașat de ea. Suntem curioși să vedem ce mai urmează.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg